Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Sportul Studenţesc
09-30-2009, 08:27 PM
Mesaj: #31
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Sportul nu calcă pe Areni decât în ziua meciului

Confruntarea dintre cele două echipe şi-a consumat deja un episod în această săptămână, când oficialii suceveni au refuzat solicitarea celor din Regie de a se antrena vineri pe Areni. Ioan Radu a explica decizia prin prisma faptului că Cetatea nu este obligată de regulamente să facă acest lucru dar şi pentru că el crede că la fel ar răspunde şi cei de la Sportul în cazul în care s-ar inversa rolurile. Totuşi sucevenii le-au oferit "alb-negrilor" o soluţie de rezervă: Stadionul "Nada Florilor" din Fălticeni.

"Sigur cei de la Sportul nu se vor antrena pe Areni. Eu înţeleg un anumit stil al lor de a lucra dar nu ştiu să fie vreun regulament care să ne oblige să lăsăm echipa oaspete să se antreneze pe terenul unde se va juca meciul. Sincer să fiu, solicitarea lor a fost un pic cam agresivă pentru că nu cred că dacă noi ne-am duce la Bucureşti şi am solicita acelaşi lucru ei s-ar conforma. Asta nu înseamnă că nu le-am pus la dispoziţie un teren, este vorba de cel de la Fălticeni. Dacă vor să se antreneze acolo nu e niciun fel de problemă. Pe Areni e imposibil acest lucru, mai ales în condiţiile în care au început şi ploile", a precizat Ioan Radu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-04-2009, 09:05 PM
Mesaj: #32
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Selymes: "Cetatea ne-a urcat pe pereţi"

Tibor Selymes si-a criticat dur elevii la conferinţa de presă de după meciul Cetatea - Sportul, scor 3-0. Tehnicianul grupării din Regie crede că "studenţii" i-au desconsiderat pe suceveni.

"Sunt foarte supărat pe jucătorii mei, care au făcut azi cel mai slab meci de când sunt eu la această echipă. Nu ai cum să câştigi un meci dacă joci numai cu numele aşa cum am făcut noi azi. Ne gândim la promovare dar nu suntem în stare să jucăm atunci când nu avem mingea la picior. Azi jucătorii mei m-au dezamăgit din acest punct de vedere. Nu ai cum să câştigi un meci doar pentru că te cheamă Sportul. La cum am jucat noi, nu e de mirare că Cetatea ne-a urcat pe pereţi", a declarat Selymes.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:46 PM
Mesaj: #33
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Studenţii, la "vânătoare"

Umilinţa de la Suceava nu poate fi îndreptată decât cu o victorie. Obiectiv uşor pentru Sportul Studenţesc, care în următoarea etapă va întâlni pe Dinamo II.

Dacă numele "Dinamo" ar trebui să sperie din start, nu acelaşi efect îl obţinem dacă ne gândim la "Dinamo II", adică satelitul câinilor roşii. Jucătorii antrenaţi de Gheorghe Mihali, au reuşit să obţină doar 4 puncte după primele opt etape, adică aceiaşi "performanţă" reuşită de colega din subsolul clasamentului, CSM Râmnicu Sărat.

Acest lucru poate fi în avantajul studenţilor, deşi nici gruparea lui Selymeş nu merge ca pe roate. Deşi poate fi considerată una dintre cele mai bune echipe din serie, Sportul ocupă doar locul 9, având ca zestre doar 10 puncte. Prea puţin pentru o echipă care în această vară avea pretenţii la promovare.

După un început ezitant presărat cu două victorii şi un egal, au urmat câteva victorii la scor care păreau ca vor pune pe picioare echipa lui Selymes. A venit, însă, înfrângerea cu Cetatea care a demonstrat că în Regie mai este de lucru pentru a ataca primele locuri şi implicit promovarea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 05:38 PM
Mesaj: #34
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Pe aici nu se trece!

Favorită înainte de startul meciului, Sportul s-a impus lejer azi, pe teren propriu, în fața echipei clasate pe penultimul loc în Seria I, Dinamo II.

Învinși surprinzător în etapa trecută, 3-0, la Suceava, alb-negrii au început meciul de astăzi mult mai temători. Deși, în urmă cu o lună îi desființau într-un alt meci direct, ce conta pentru Cupa României, studenții sperau să se bucure tot de cinci ori.

Primele faze mai periculoasă la poarta lui Curcă sunt ratate de tandemul, din atac, format din Curelea și Ferfelea. Cei doi nu reușesc să finalizeze precis și goalkeeperul dinamovist scapă fără emoții. Jocul se mută pe partea dreaptă de atac a gazdelor și prima centrare a lui Costin Gheorghe aduce și primul gol al partidei. Ferfelea trage în portar, mingea sare până la Curelea care reia spectaculos pe colțul lung. După golul marcat de căpitan, jucătorii lui Tibor Selymes s-au mulțumit să se apere și să contraatace periculos. Până la finalul reprizei, doar Nae a mai pus în pericol poarta alb-roșilor, dar șarjele sale de pe stânga s-au finalizat de cele mai multe ori cu lovituri libere.

Mihali schimbă doi jucători la pauză și repriza a doua se anunța una mai disputată. Nu de aceeași părere a fost și Costin Gheorghe, care la două minute după revenirea pe teren a fost din nou decisiv pe partea dreaptă. Centrarea venită de la mijlocaș a produs o neînțelegere între Curcă și Soare și primul scapă mingea pe sub el. Ferfelea, singur în fața porții, nu mai ratează și mărește avantajul. Nae putea înscrie și el, dar singur în fața porții trage pe lângă, după ce goalkeeperul dinamovist a respins șutul lui Curelea.

Finalul este unul tensionat după o intrare criminală a lui Covaciu la Nae. Arbitrii, deși în apropiere, nu acordă nici măcar fault la o fază în care cartonașul roșu ar fi fost o sancțiune prea blândă și mijlocașul Sportului iese pe targă. Ultimele minute sunt un calvar pentru central, acesta comițând nenumărate erori.

Sportul reușește să spele rușinea din meciul trecut și se impune cu 2-0 după un meci cu două reprize identice.

Sportul: Viciu - Farmache, Patriche, Ghinga, Cazan - C-tin Gheorghe ('74 Chețan), Irimia, Cruceru ('71 Postolache), M. Nae ('85 Truță) - Ferfelea, Curelea (cpt.). Antrenor: Tibor Selymes

Dinamo II: Curcă - Coandă, D. Grigore, Soare (cpt.)('57 Covaciu), Diabate - C. Predescu, Dragalina, M. Manu ('46 C. Stan), Attoukora - Damaschin ('46 Bădăuță), C. Neagu. Antrenor: Gheorghe Mihali

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 05:38 PM
Mesaj: #35
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Arbitraj în doru' lelii

Bogdan Hanceariuc a demonstrat sâmbătă în Regie de ce arbitrii români sunt desconsideraţi de aproape toţi cei implicaţi în fenomenul fotbalistic. Ieşeanul a avut de condus un meci uşor, care nu ar fi trebuit să îi ridice mari probleme, însă din cinci faze mai importante a "reuşit" să judece corect doar una singură. Poate toate acestea ar fi trecut neobservate, mai ales că rezultatul partidei era evident, însă intervenţia lui Covaciu, din finalul jocului, asupra lui Nae a scos la iveală lipsa de competenţă a centralului, dar şi a asistentului Marian Fridl.

La scorul de 2-0 pentru gazde, Covaciu, în mod ironic, un fotbalist crescut la centrul şi copii şi juniori din Regie, îl ataca bezmetic pe Nae, fără minge, sub ochii lui Hanciariuc şi Fridl, într-o zonă cu vizibilitate perfectă pentru cei doi arbitri. Jocul a continuat şi numai după protestele vehemente ale gazdelor cei doi s-au consultat şi au decis că nu s-a întâmplat nimic! Nu de aceeaşi părere a fost şi glezna lui Nae care nu a rezistat şocului. Primul verdict dat de medici, până la un control mai amănunţit, este de entorsă gravă, dar nu e exclus ca şi ligamentele să fi fost afectate. În cel mai fericit caz, atacantul formaţiei din Regie va sta departe de teren cel puţin o lună de zile.

Revoltător e faptul că pentru o intervenţie clară de cartonaş roşu nu s-a acordat nici măcar fault., când lovitura nici nu trebuia văzută, fiind auzită în toate colţurile stadionului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 05:39 PM
Mesaj: #36
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Selymes: "Ratăm prea mult!"

După meciul câştigat pe teren propriu cu Dinamo II, antrenorul studenţilor, Tibor Selymes, s-a arătat mulţumit de rezultat dar recunoaşte că şi-ar dori mai mult de la elevii săi.

"A fost un meci bun, am controlat de la un capat la altul şi sunt mulţumit de rezultat, dar ratăm prea mult. Sper că aceste probleme vor dispărea după ce vom lucra mai mult la faza de finalizare" a declarat antrenorul "studenţilor".

Nu a stat pe bancă
"Deocamdata nu am putut inregistra contractul la Ligă, dar sper că această problemă să se rezolve cât mai repede" a explicat tehnicianul Sportului.

Nae, "out" o lună
În minutul 76 al partidei mijlocaşul Sportului, Marius Nae, s-a accidentat în urma unui atac violent a lui Covaciu şi va lipsi de pe gazon cel puţin o lună.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 09:22 PM
Mesaj: #37
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Revine gaşca nebună

După ce a fost condusă cu 1-0, gazdele ratând câteva ocazii majore, printre care şi un penalty, echipa din Regie şi-a adus aminte de renumele de "Gaşca Nebună" şi a răsturnat situaţia cu goluri în minutele 87 şi 93!

Meciul de sâmbătă cu Bacăul era capital pentru echipa din Regie, deoarece un rezultat nefavorabil i-ar fi scos pe alb-negri din lupta pentru ocuparea uneia dintre cele două poziţii care duc în Liga I.

Una dintre explicaţiile pentru determinarea şi ambiţia cu care "studenţii" au jucat până în ultimele secvenţe ale confruntării cu FCM Bacău poate fi aceea că în preziua meciului conducerea clubului a achitat toate restanţele financiare către jucători, inclusiv primele de joc. Pentru efortul făcut, salariile în Regie fiind printre cele mai mari din liga secundă, echipa trebuia să se revanşeze pe teren. Vasile Şiman nu mai vrea să arunce banii pe fereastră şi le-a impus fotbaliştilor săi să ajungă cât mai repede pe primele două locuri în clasament, condiţie necesară pentru achitarea ratelor contractuale.

Golul lui Patriche (foto, nr. 24) din al treilea minut de prelungire a meciului a adus o explozie de bucurie în tabăra alb-negrilor, care nu au mai câştigat în deplasare din noiembrie anul trecut (1-0 la Botoşani).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 09:23 PM
Mesaj: #38
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Selymes: "Am avut noroc"

După ce etapa trecută se arăta nemulţumit de ineficacitatea atacanţilor, Tibor Selymes recunoaşte că astăzi elevii săi au marcat două goluri din două ocazii, obţinând totodată prima victorie în deplasare din acest sezon

"A fost un meci foarte greu şi sunt foarte mulţumit că baieţii au alergat până în ultima secundă. Au realizat că doar aşa putem spera la un parcurs foarte bun. După această partidă pot spune că avem un moral foarte bun, marcând golul victoriei în minutul 93. Mă mulţumeşte lotul pe care îl am şi cred că dacă vom da dovadă de aceeaşi dăruire în partidele viitoare cum am dat astăzi putem spera la promovare" a declarat tehnicianul Tibor Selymes după victoria cu 2-1 contra celor de la FCM Bacău.

"Studenţii" au rezolvat problemele cu înregistrarea contractului lui Selymes, acestuia fiindu-i permis accesul pe banca tehnică la Bacău.

Sportul Studenţesc urcă după această victorie până pe locul 4, acumulând 16 puncte după 10 etape în timp ce FCM Bacău ocupă doar locul 10 cu 11 puncte acumulate, dar cu un meci mai puţin disputat.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 09:24 PM
Mesaj: #39
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
"Selymes va reînvia «Gaşca nebună»"

Viorel Ferfelea, singurul titular al "Găştii nebune" care nu a plecat încă din Regie, vorbeşte despre situaţia actuală a Sportului, despre relaţia cu antrenorul Tibor Selymes şi despre foştii colegi care joacă acum în Champions League

- Prima victorie în deplasare. Aţi descoperit secretul?
- Sîntem bucuroşi că am spart gheaţa şi în deplasare. Spre deosebire de restul partidelor în care am ratat foarte mult, de data aceasta am fructificat ocaziile pe care le-am avut.

- Tibor Selymes v-a reproşat după meciul cu Dinamo II că rataţi foarte mult.
- Da, aşa este. Noi ne dorim să înscriem de fiecare dată. Sper că vom repara asta în viitor. Şi în perioada în care ni se spunea "Gaşca nebună" ratam mult, dar atunci ni se iertau mai uşor. Aveam rezutate!

- Aţi ajuns pe locul patru. Vă gîndiţi la promovare?
- Da, mereu ne-am gîndit la promovare. Sper ca anul acesta să reuşim. Ne e dor de atmosfera meciurilor de pe scena mare a fotbalului din România.

-Care ar fi principalele contracanditate?
-Păi, cine se gîndea că Brăneştiul o să fie pe primul loc după zece etape?! Sînt multe echipe cu care ne luptăm, dar cred că Petrolul, Tulcea şi Chiajna rămîn principalele pericole.

-După Dan Petrescu, acum antrenor este Tibor Selymes, alt componet al Generaţiei de Aur.
- Se vede că amîndoi au făcut parte din aceeaşi mare echipă a României. Au aceeaşi mentalitate, cea de învingător. Sper că ne vom "molipsi" şi noi de la Mister şi vom încerca să îl ajutăm să reînvie echipa care a fost la un pas de a lua titlul

- Eşti singurul titular al "Găştii nebune" din Regie care nu s-a transferat.
- Nu este o problemă. Îmi face plăcere să joc la Sportul şi vreau să promovez cu această echipă. Nu mă gîndesc la transferuri.

- Oferte ai avut?
- Au fost ceva oferte, dar se pare că nimic concret. Conducerea ştie mai bine acest lucru. Oricum, nu sînt chiar bătrîn, dacă joc bine am toate şansele să fiu observat.

- Foştii tăi colegi Varga şi Bălan joacă mîine în Champions League cu Unirea. Ce le transmiţi?
- Mă uit mereu la meciurile băieţilor. Le ţin pumnii şi mă bucur că au ajuns să joace la acest nivel. Cine ştie, poate la anul o să joc şi eu în fotbalul mare.

Viorel Ferfelea a bifat 140 de partide în tricoul Sportului, marcînd de 35 de ori.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 09:18 PM
Mesaj: #40
RE: Ştiri Sportul Studenţesc
Selymes: "Vreau să dăm multe goluri!"

Tibor Selymes prefaţează meciul cu Dunărea Galaţi din week-end şi speră într-o evoluţie convigătoare a elevilor săi pentru a nu ieşi din cursa promovării.

"Este un meci foarte important pentru noi. Vrem neapărat să îl câştigăm pentru că ne dorim să promovăm şi n-avem voie să facem paşi greşiţi. Pe lângă victorie îmi doresc să facem un meci bun şi dacă se poate să înscriem multe goluri" a declarat tehnicianul "studenţilor".

Studenţii nu acuză mari probleme de lot înaintea partidei cu Dunărea Galaţi. "Îl avem pe Cruceru suspendat şi mai avem nişte accidentări minore care sper să se rezolve până în ziua meciului" a completat Tibor Selymes.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut