RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Intersezon 2009-2010: Rapid Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Discuţii şi informaţii....
Rapid-ACS Berceni 2-1, într-un meci amical disputat la baza Pro Rapid

Rapid a dispus, sâmbătă dimineaţa, de liderul Seriei a 2-a din Liga a III-a, ACS Berceni, cu scorul de 2-1, în primul meci amical din perioada de pregătire, în care au evoluat Beljic şi Creţu, doi dintre jucătorii achiziţionaţi în această iarnă, informează site-ul oficial al giuleştenilor.

Rapidiştii s-au impus la capătul unui joc desfăşurat pe durata a două reprize de câte 35 de minute, în care Nicolae Manea a folosit o echipă de "tineret-rezerve". În aceasta au apărut nou-venitul Nikola Beljic (de la OFK Belgrad) şi Andrei Creţu, jucătorul venit chiar de la ASC Berceni, al cărei golgheter a fost în sezonul de toamnă. Tânărul atacant a marcat ambele goluri ale giuleştenilor, în minutele 25 şi 65.

Nicolae Manea a folosit următoarea formulă de joc: Straton (Marinescu 36) - Păun, Ricardo Fernandes (Ionescu 36), Ad. Iordache (Bratu 36), Mardare - Beljic (Tene 36), Matic, Coman, Dobroiu - Răduţă, Creţu.

Conducerea tehnică a renunţat la varianta cantonamentului de la Poiana Braşov, care ar fi trebuit să înceapă la 18 ianuarie, urmând că echipa să se antreneze în continuare la baza Pro Rapid.
URL de referinţă