RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Bolton Wanderers
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Discuţii şi informaţii...
Owen Coyle este noul antrenor al echipei Bolton Wanderers

Fostul tehnician al echipei Burnley, Owen Coyle, a fost numit la conducerea formaţiei Bolton Wanderers, cu care a semnat un contract valabil doi ani şi jumătate, a anunţat, sâmbătă, clubul din Premier League, citat de AFP.

"Sunt foarte încântat că am revenit la Bolton şi abia aştept să readuc la club vremurile bune pe care le-am trăit odată", a declarat tehnicianul, care va debuta la noua sa formaţie la data de 17 ianuarie împotriva celor de la Arsenal, pentru că meciul de sâmbătă cu Sunderland a fost amânat din cauza ninsorii.

Coyle este fost jucător al echipei Bolton, iar în sezonul trecut a reuşit să promoveze cu Burnley în prima divizie. El i-a luat locul lui Gary Megson, care a fost demis la sfârşitul anului trecut, pentru că echipa se află pe locul 20 în campionat şi se luptă la retrogradare.
URL de referinţă