Grigoraş: "Pot scrie câte 300 de cuvinte despre fiecare şi să le dau băieţilor mei să citească"
Antrenorul Petre Grigoraş a vorbit despre meciul cu fosta sa echipă, Oţelul Galaţi, şi speră ca ieşenii să nu fie prima formaţie care pierde pe terenul gălăţenilor: "Ştiu foarte multe despre jucătorii Oţelului, ce cafele beau, la ce oră se trezesc, le cunosc toate tabieturile. Pot scrie câte 300 de cuvinte despre fiecare şi să le dau băieţilor mei să citească. Asta însă nu ne ajută însă cu nimic. Degeaba ştiu eu multe despre Oţelul dacă nu vom da totul pe teren. Dacă nu evoluăm la capacitate maximă, dacă nu facem presing, dacă nu ne dăruim pe teren, degeaba. Prin jocul nostru vor apărea la iveală punctele slabe ale Oţelului".
Petre Grigoraş nu va putea conta în partida cu Oţelul Galaţi pe Milea, Negru şi Brăneţ, toţi absentând din motive medicale.
Meciul dintre Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi, din etapa a 11-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 15:00.
Sorin Boca afirmă că jucătorii vor fi amendaţi după "eşecul ruşinos" de la Galaţi
Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a declarat, sâmbătă, că jucătorii vor plăti pentru eşecul de la Galaţi, unde ieşenii au fost învinşi cu 4-0..
"Nu mă deranjează înfrângerea, ci modul în care a jucat echipa. Am fost lamentabili în teren, nu am avut atitudine. Nimeni nu a jucat. Jucătorii efectiv şi-au bătut joc. Ei sunt plătiţi pentru a juca fotbal, iar cum la Galaţi au făcut figuraţie, vor plăti, vor fi amendaţi. Urmează să stabilim în ce vor consta penalităţile", a declarat Sorin Boca, sâmbătă.
Preşedintele executiv al ieşenilor a mărturisit că nu se aştepta ca Politehnica să piardă la Galaţi. "Am întâlnit o echipă mult mai motivată, dar pe care o puteam învinge. Niciun moment nu am crezut că putem pierde. Am pierdut 3 puncte mari la Galaţi şi asta din cauza atitudinii. Aştept ca jucătorii să-şi revină şi să evolueze cu aceeaşi dăruire ca în primele etape", a menţionat Boca.
Oţelul Galaţi s-a impus, vineri, cu scorul de 4-0 în faţa formaţiei Politehnica Iaşi, în etapa a 11-a a Ligii I, şi a obţinut prima victorie pe propriul teren din actuala ediţie de campionat. Golurile gălăţenilor au fost reuşite de Giugiu (38, 75,) Ibeh (50) şi Pena (52).
Ciprian Milea va fi supus unei operaţii la menisc şi va rata restul turului
Mijlocaşul Ciprian Milea va fi operat la menisc şi va rata toate partidele ce au mai rămas de disputat în turul campionatului, a anunţat duminică preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca.
"Din păcate, turul campionatului s-a încheiat pentru Ciprian Milea. Jucătorului i-au reapărut durerile la genunchiul stâng, de aceea am decis să-l trimitem pentru investigaţii amănunţite la Bucureşti, la medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, şi acesta a decis că afecţiunea necesită intervenţie chirurgicală", a declarat Sorin Boca.
Acesta a precizat că jucătorul va fi operat săptămâna viitoare şi va rata toate partidele din tur. "Sperăm însă ca recuperarea să decurgă normal şi jucătorul să prindă pregătirea de iarnă, iar în retur să fie în teren", a adăugat oficialul Politehnicii.
Ciprian Milea a fost titular în majoritatea partidelor din prima parte a campionatului, însă a absentat la ultimele trei meciuri, cu CFR Cluj, Steaua şi Oţelul Galaţi, din cauza durerilor la genunchi.
Petre Grigoraş: "Jucătorii lui Poli au avut mai multe emoţii decît mine la Galaţi"
Antrenorul Politehnicii Iaşi, Petre Grigoraş, şi-a felicitat foştii elevi de la Galaţi pentru victoria de azi şi mărturiseşte că nu-şi explică evoluţia sub aşteptări a oamenilor săi în confruntarea cu Oţelul.
"A fost o victorie fără drept de apel a Oţelului, îi felicit pentru ce au arătat la meciul cu noi. Degeaba i-am cunoscut pe băieţii de la Galaţi dacă nu am reuşit să-mi fac echipa să se concentreze aşa cum trebuia. Sperăm că a fost un simplu eşec şi vrem să ne revenim cît mai repede pentru că nu asta e faţa Iaşiului. Am demonstrat că ne putem lupta de la egal la egal cu orice adversar, dar azi jucătorii au fost mai emoţionaţi decît mine", a spus Grigoraş.
Grigoraş: "Craiova e o echipă redutabilă, dar vrem neapărat o calificare în sferturi"
Antrenorul lui Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, marţi, că îşi doreşte cu orice preţ o calificare în sferturile de finală ale Cupei României în dauna Universităţii Craiova, chiar dacă se confruntă cu numeroase probleme de lot.
"Îmi doresc neapărat o calificare în sferturile de finală. Avem nevoie de o victorie cu Craiova, pentru că venim după două eşecuri consecutive fără gol marcat, iar pentru moralul nostru o calificare ar fi extraordinară. Sper să repetăm rezultatul din campionat (n.r. 1-0 pentru Poli, în etapa a 6-a) şi să mergem în sferturi. Nu va fi însă deloc uşor, pentru că Universitatea este o formaţie redutabilă, care are ca obiectiv accederea într-o cupă europeană", a spus Petre Grigoraş.
Tehnicianul nu poate conta pe şase jucători în disputa din optimile de finală ale Cupei României: "Andrej Pecnik este suspendat după cartonaşul roşu primit la Galaţi, Milea, Bâlbă şi Brăneţ sunt accidentaţi, iar în ultimele două zile au ieşit din cărţi alţi doi jucători pe care mă bazam. Viveiros are dureri la genunchiul la care a mai avut probleme, în timp ce Bujor a avut temperatură şi nu va mai face parte din lot".
Tehnicianul a adăugat că încă nu şi-a revenit după înfrângerea de la Galaţi: "Nici acum nu mi-am revenit după ruşinea de la Galaţi, nu pot să cred că am pierdut cu un asemenea scor. Sper totuşi să învăţăm ceva din acel meci şi să ne schimbăm atitudinea. Trebuie să ne revanşăm faţă de suporteri printr-o victorie în meciul cu Craiova. După seria de 5 meciuri fără înfrângere, toată lumea se gândea la podium, la cupele europene. Eu am atras atenţia că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, ştiam că două rezultate negative ne pot aduce din nou emoţii. Sunt convins însă că echipa îşi va reveni, avem două meciuri acasă, cu Craiova şi cu Dinamo, şi sunt convins că putem obţine două rezultate bune".
Meciul Politehnica Iaşi-Universitatea Craiova, din optimile Cupei României, se va juca miercuri, de la ora 18:15, pe stadionul Emil Alexandrescu.
Accidentări pe bandă rulantă la Poli
Viveiros şi Bujor au devenit indisponibili în vederea meciului cu Craiova de miercuri, numărul absenţelor forţate ale ieşenilor ridicîndu-se astfel la şase.
După ce că nu putea conta în partida de Cupă cu Universitatea Craiova, pe Brăneţ, Milea şi Bîlbă, toţi fiind accidentaţi, şi pe Pecnik, ce este suspendat, antrenorul Petre Grigoraş a mai pierdut doi dintre jucătorii pe care-i convocase în cantonament. Viveiros a resimţit dureri la genunchiul la care a fost accidentat în sezonul trecut iar Bujor a făcut temperatură mare în această dimineaţă, cei doi urmînd să nu mai fie incluşi în lotul cu care se va aborda meciul cu oltenii.
Bîlbă lipseşte şi cu Craiova
Uşor accidentat, atacantul Politehnicii nu a fost reţinut în lotul de 20 care a intrat în cantonament în vederea partidei de Cupă, de miercuri.
În afara lotului cantonat la Motelul Bucium au mai rămas accidentaţii Brăneţ şi Milea, Pecnik, ce este suspendat, Marius Croitoru, Viorel Frunză, Tincu şi Buhuşi. Negru a revenit în lotul Politehnicii, prezenţa sa pe teren după absenţa mai lungă de la pregătire depinzînd de modul în care va răspunde la ultimul antrenament dinaintea partidei.
Cristi Munteanu: "Trebuie să batem Craiova pentru a ne împăca suporterii!"
Căpitanul Politehnicii Iaşi spune că tradiţia de 25 de ani, perioadă în care oltenii nu au învins în Copou, nu trebuie stricată miercuri.
"Ne pare rău faţă de ceea ce s-a întîmplat la Galaţi. Nici nouă nu ne vine să credem cum a fost posibil să jucăm aşa slab, nu avem nici o explicaţie pentru acest lucru. Pentru a ne împăca suporterii, e nevoie să batem miercuri pe Craiova. Dacă ne vom mobiliza, vom putea repeta succesul din campionat. Nu avem voie să stricăm tradiţia de 25 de ani, interval în care Craiova nu a învins în Copou" a declarat fundaşul ieşean, care spune că nu a crezut o clipă în varianta neprezentării oltenilor la meci: "Declaraţiile acelea cu neprezentarea Craiovei în cazul delegării unui arbitru român au fost praf în ochi. Nu le-am luat o clipă în seamă".
Grigoraş: "E trist când pierzi pe gafe impardonabile, pe greşeli de plasament"
Antrenorul Politehnicii, Petre Grigoraş, a pus eşecul pe seama greşelilor personale ale elevilor săi.
"E trist când pierzi pe gafe impardonabile, pe greşeli de plasament. Ştiu că la 3-0 e penibil să cauţi scuze, dar nu cred că în prima repriză am fost dominaţi atât de clar încât Craiova să aibă 2-0 la pauză. Primul gol a fost un cadou din penalty, al doilea a fost de cascadorii râsului, iar la 2-0 era greu să mai revenim. Îmi pare rău pentru că eu îmi doream mult o calificare în sferturi, nu am mai ajuns acolo de vreo şase ani ca antrenor", a afirmat acesta.
Grigoraş speră ca echipa să îşi revină până la jocul cu Dinamo, din etapa a 12-a. "Acum, Cupa e istorie, iar timpul nu ne iartă. Trebuie să ne concentrăm pe meciul cu Dinamo, din campionat. Am convingerea că vom reuşi să nu pierdem", a conchis tehnicianul.
Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după ce a trecut, miercuri, în deplasare, scor 3-0, de Politehnica Iaşi, graţie golurilor marcate de fraţii Florin şi Mihai Costea.
"După această înfrângere, ce ar mai fi de spus"
Fundaşul formaţiei Poli Iaşi Cornel Buta s-a arătat dezamăgit de eşecul suferit în faţa Universităţii şi speră ca el şi coechipierii lui să treacă cât mai repede de momentele grele, care s-au abătut asupra echipei de câteva etape.
"După această înfrângere, ce ar mai fi de spus. Problema este că trebuie să ne revenim cu picioarele pe pământ cât mai repede, deoarece ne aşteaptă meciuri în campionat cât mai grele şi dacă o să continuăm tot aşa, o să fie foarte rău pentru noi. Sperăm ca în etapele care vin să ne revenim şi să câştigăm, pentru că nu am înscris de câteva etape. Vinovaţii suntem noi, jucătorii. Dacă am fi marcat atunci din penalti, poate altfel ar fi fost situaţia, dar nu avem ce să-i reproşăm. Îmi este greu să vorbesc după meciul de astăzi, de partida cu Dinamo", a precizat Buta.