RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Răzvan Lucescu, selecţioner naţionalei României
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Discuţii şi informaţii despre selecţionerul naţionalei României...
Lucescu jr.: "Aş fi slab dacă aş demisiona"

Valul de critici venit dinspre conducătorii de cluburi nu-l sperie pe selecţioner, care se laudă cu un palmares imaculat la naţională.

După meciul de miercuri cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud, selecţionerul Răzvan Lucescu s-a izolat de lume pe toată durata zilei de joi, refuzând să explice semieşecul din Ghencea, scor 1-1, şi starea încordată existentă la echipa naţională de fotbal a României. Ieri, antrenorul tricolorilor a ieşit la rampă şi a abordat acelaşi discurs hotărât faţă de contestatari.

Răzvan Lucescu spune că n-are de gând să se dea bătut în faţa criticilor, dar nici nu se ia la trântă cu impresarii disperaţi să-şi menţină influenţa în privinţa selecţiei la lot, evitând să deschidă alte conflicte. "Ca să avem rezultate la echipa naţională, ar trebui să fiu eu cel care impune fotbalişti la lot, aşa cum făceam în anii în care obţineam calificări pe bandă rulantă", susţinea acum două zile Ioan Becali, impresarul rămas fără licenţă după neregulile găsite la transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray Istanbul.

Antrenorul tricolorilor consideră istorică remiza de la Paris, cu Franţa, scor 1-1, şi enumeră cinci rezultate mari izbutite de tricolori în faţa unor forţe mondiale ale fotbalului (a omis succesul cu Portugalia, din 1998, 1-0 - gol Dorinel Munteanu, pe vremea când selecţioner era Victor Piţurcă).

"Nu am nimic cu Piţurcă, dar s-a început un nou ciclu, avem idei diferite"
EVZ: Răzvan, n-ai fost de găsit după remiza cu Austria. De ce te-ai ascuns?

Răzvan Lucescu: Mi-am luat o zi pentru mine. Mi-a părut rău că n-am învins Austria. A fost prea multă precipitare în jocul nostru. N-am avut linişte, luciditate, s-a greşit la gol. Plus că meciul s-a jucat pe un fond de polemică. Nu mai spun că mi-au lipsit Tănase, Dănciulescu, Apostol şi Mutu. Nu avem 100 de jucători, cum are Franţa. La noi
se simte când lipsesc patru-cinci jucători.

Te-a criticat până şi tatăl tău, care a spus că Mara a jucat bine la Paris şi nu trebuia scos din echipă cu Austria.
L-am înlocuit pe Mara pentru că Roman era mai proaspăt. Şi Codrea a fost criticat, dar a dat un mare echilibru la mijloc, iar Lazăr a intrat în locul lui prea disperat şi a făcut câteva faulturi. Dacă nu s-ar fi accidentat, Codrea ar fi dus mai bine meciul. Când l-am chemat pe Apostol la lot, mulţi au zis: "Cine este şi ăsta?" Acum aud regrete, că nu l-am avut pe Apostol cu Austria, suspendat fiind. România este neînvinsă cu mine pe bancă. Patru rezultate fără înfrângere. Toţi care au pornit la naţională au avut cel puţin o înfrângere în primele meciuri. Acum se mişcă ceva la lot. Trebuie să şi căutăm jucători, să construim pe fond de rezultate bune. Iar rezultate avem.

Ai spus că naţionala trebuie să înveţe să atace. Pe vremea lui Piţurcă, echipa nu ştia să atace?
Nu am absolut nimic cu Piţurcă, chiar consider că este meritul lui în promovarea lui Tănase, dar s-a început un nou ciclu, avem idei diferite.

Constestările preşedinţilor la adresa ta au fost contrabalansate de reacţia antrenorilor. Cornel Dinu, Gică Popescu şi alţii ţi-au sărit în ajutor, în timp ce presa este acuzată de conducători că-ţi ţine partea...
Dacă vom continua aşa, vom îndepărta lumea de la stadion, sunt sătul de atâtea scandaluri. Şi voi, de ce să mă criticaţi? Sunt şi eu la început, dar cred că ştiu ce trebuie să fac. Eram pregătit să suport polemica şi criticile, dacă pierdeam. Dar aşa? Înaintea şi după meciul cu Franţa am avut parte de o atmosferă ostilă, deşi am obţinut un rezultat care a intrat în istoria fotbalului românesc. Sunt, în total, numai şase rezultate încheiate fără înfrângere, în deplasare, contra marilor formaţii ale lumii de către naţională: la Florenţa, cu Italia, de două ori cu Anglia, la Londra, contra Franţei, pe vremea lui Anghel Iordănescu şi în aceste preliminarii, şi cu Olanda, în campania trecută.

S-a pus în discuţie o eventuală demisie a ta.
N-am motive să plec. Aş fi un om slab dacă aş demisiona.

"Vom duce naţionala şi în provincie"
Viitorul meci pe teren propriu al echipei naţionale în actualele preliminarii se va disputa pe 14 octombrie, cu Insulele Feroe, singura echipă pe care tricolorii o devansează în clasamentul Grupei a 7-a.

"Vom merge cu echipa naţională şi în provincie. Nu este încă sigur, dar se pare că meciul cu Feroe se va juca la Piatra Neamţ", ne-a declarat ieri Răzvan Lucescu. Jucătorii au fost nemulţumiţi de condiţiile pe care le-au găsit miercuri, în Ghencea, contra Austriei. Marele impediment a fost starea terenului, care a împiedicat construcţia.
Răzvan Lucescu: "Avem ceva probleme pe postul de fundaş stînga, unde este doar Raţ"

Selecţionerul Răzvan Lucescu a explicat la GSPTV decizia de a folosi anumiţi jucători în meciurile cu Franţa şi Austria, recunoscînd că se confruntă cu anumite probleme pe cîteva posturi.

"Pe partea dreaptă am trei soluţii, Maftei, Săpunaru şi Dănănae. După meciul cu Franţa, am zis să-i acord o şansă şi lui Săpunaru, pentru că el nu prea are experienţă internaţională. Trebuie să gîndesc în perspectivă, dar trebuie să obţin şi rezultate. Pe postul de fundaş stînga avem ceva probleme, unde este doar Raţ. Neşu are ceva probleme la Utrecht, dar încă se ţine bine acolo. Văd că şi Sepsi a prins trei meciuri consecutive la Santander, deci poate reprezenta o soluţie. Pe Adrian Cristea l-am titularizat pentru că am considerat că este o oportunitate foarte bună pentru el să demonstreze ceea ce poate. Are o problemă pe partea de agresivitate", a spus Răzvan Lucescu la GSPTV.

"Dacă va juca la fel, Bănel Nicoliţă ar putea fi titular la Belgrad"
Răzvan Lucescu i-a certat din nou pe şefii din fotbal pentru atitudinea avută vizavi de selecţia făcută pentru partidele cu Franţa şi Austria şi spune că nu le va mai răspunde acestora pe viitor. Totodată, selecţionerul a mărturisit că a fost impresionat de evoluţia lui Bănel Nicoliţă (foto) din meciul cu Gaz Metan.

"Se creează senzaţia că echipa naţională trebuie să crească jucători pentru echipa naţională şi toată lumea ajunge să creadă că acest lucru este normal. Cluburile trebuie să îi ajute pe jucători să crească, iar echipa naţională doar să culeagă valorile. Jucătorii care ajung la naţională asta trebuie să aibă, valoare cît mai mare. Le-am răspuns destul de mult şefilor din fotbal. De acum nu o voi mai face. Voi convoca cei mai în formă fotbalişti. De exemplu, dacă Bănel Nicoliţă va continua pe aceeaşi linie, ar putea fi titular la Belgrad. Reconstrucţia se face în timp, nu pot aduce 22 de jucători tineri în bloc şi să-i înlocuiesc pe cei mai în vîrstă. Am cîştigat deja cîţiva fotbalişti, Iulian Apostol, Maftei, Roman, Dănănae", a spus Răzvan Lucescu la GSPTV.
Lucescu jr: "Am avut dreptate cu Niculae! S-a demonstrat că el a fost accidentat şi asta spune totul"

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni seară, că jucătorii care evoluează în cupele europene sunt avantajaţi în faţa celor care joacă doar în campionatul intern, deoarece au "altă încredere în ei şi altă linişte".

"Mai sunt două săptămâni până la meciul cu Serbia, destule partide în campionat, în Cupa României şi chiar în cupele europene. Până la urmă jucătorii din cupele europene sunt avantajaţi în faţa celor care joacă doar în campionatul intern, pentru că este o altă încredere pe care o ai, o altă linişte atunci când ajungi să joci meciuri importante. Jucătorii convocaţi se vor cunoaşte cu cinci zile înainte de reunire. Sunt 40 de jucători pe listă, pe toţi încercăm să-i monitorizăm, să vedem care e în forma cea mai bună. Dacă Bănel Nicoliţă continuă să joace ca la Mediaş, atunci va fi convocat. Nu este nicio problemă pentru niciun jucător. E un subiect pe care nu am vrut să-l abordez, dar mă văd obligat să precizez: am avut dreptate cu Marius Niculae: dacă am spus că nu m-a convins, nu m-a convins şi s-a demonstrat că băiatul, oricât ar fi vrut, a fost accidentat şi asta spune totul", a declarat Lucescu.

Răzvan Lucescu a subliniat că în prima etapă a cupelor europene, echipele româneşti au obţinut rezultate pozitive, "care dau încredere în această toamnă": "Până la urmă sunt speranţe pe care le avem toţi de a promova în faza următoare cât mai multe echipe, de a aduna cât mai multe puncte pentru România şi de a căpăta o experienţă cât mai mare jucătorii, iar când aceştia vin la naţionmală să dea totul fără reţinere".

"Era bine că Bergodi dădea încredere şi echilibru jucătorilor"
Pentru Răzvan Lucescu, Cristiano Bergodi este un antrenor deosebit şi cât timp a fost la Steaua, imaginea acestei echipe a fost una corectă. "Din punct de vedere al muncii pe care o fac, eram mulţumit că se lucrează foarte corect şi ca tactică şi ca pregătire fizică şi că se dă încredere şi echilibru jucătorilor de acolo. Atât vreau să spun şi nimic mai mult", a adăugat Lucescu.

"E bine că Mutu a revenit în circuitul Fiorentinei"
Selecţionerul României a vorbit şi despre atacantul Adrian Mutu. "Mutu joacă la echipa de club. Vine după o accidentare, nu poate fi meci de meci pe teren la trei zile. Important e că a reintrat în circuitul Fiorentinei. Nu a fost o accidentare uşoară şi eu sunt sigur că atunci când va veni la naţională şi va fi apt, va da tot ce e mai bun din el. Am fost la Stuttgart, pentru a-l vedea pe Ciprian Marica şi a avea o discuţie mai lungă cu el, aşa cum am făcut şi cu ceilalţi jucători. Dacă după aceea voi putea fi util Urziceniului, o voi face cu plăcere", a mai spus Lucescu.

Răzvan Lucescu a participat, luni seară, la Turul Phenomenal Gillette, el dând startul celei mai lungi ştafete din lume, pe o distanţă de 3.000 de km, pe teritoriul României.
Razvan Lucescu: "Echipa nationala nu e satelitul niciunui club din tara"

Selectionerul nationalei de fotbal a Romaniei, Razvan Lucescu, considera ca fiecare club trebuie sa isi creasca propriii jucatori si acestia sa intre in vederile echipei nationale cand se afla in cea mai buna forma.

Tehnicianul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca nu trebuie imbratisata ideea ca prima reprezentativa pregateste fotbalistii, pentru ca acestia sa se intoarca in forma la cluburi.

"Echipa nationala nu e satelitul niciunui club din tara. Cluburile au obligatia sa isi creasca jucatorii. Valoarea lor trebuie sa creasca, sa joace si cand au forma cea mai buna sa ajunga la echipa nationala. Nu trebuie sa fie invers, ca echipa nationala sa ii ia si sa se intoarca la cluburi, care sa profite de prezenta lor in echipa nationala", a declarat Razvan Lucescu, in cadrul emisiunii "Comitetul de urgenta".

"E, poate, cel mai slab campionat din ultimii ani"
Selectionerul echipei nationale a Romaniei este de parere ca actualul campionat este, probabil, cel mai slab din ultimii ani, lucru care se vede in rezultatele slabe ale echipelor romanesti din cupele europene: "Trebuie sa acceptam situatia actuala. Valoarea jucatorilor e data de cea a competitiei. Actualul campionat e foarte echilibrat, dar e, poate, cel mai slab din ultimii ani. Acum doi ani, in campionatele de afara aveam 10, 15, 20 de jucatori care jucau constant. Acum avem patru - cinci, iar restul joaca mai putin sau deloc. Nu inseamna ca daca nu avem foarte multi jucatori de valoare, atunci nu avem nici un grup care in anumite conditii sa poata face niste performante".

"Nu cred ca se pot discuta in Comitetul Executiv astfel de lucruri, daca renunt eu sau nu la un jucator sau doi. E o poveste care se reia la nesfarsit si care nu face bine nici presei si nimanui. Mutu e un jucator care apare unui club, noi suntem echipa nationala. Eu nu pot sa dau afara de la echipa nationala, ci pot sa convoc sau nu. In momentul in care fac i o afirmatie, afecteaza pe foarte multa lume. Am avut patru convocari, iar la trei au mers lucrurile cum trebuie. La una, insa, nu au mers bine. Era normal sa ma intalnesc cu situatii noi. Am avut un bilant pozitiv, am obtinut trei victorii, doua rezultate de egalitate si o infrangere. Atunci cand se formeaza un lot, tebuie sa treci prin toate situatiile, pentru ca numai asa poti sa vezi ce se intampla. Cred ca la acest moment suntem intr-o situatie favorabila. Faptul ca suntem in grupa a doua valorica ne va ajuta in vederea tragerii la sorti pentru calificarile viitoare. Vom incerca sa obtimen cat mai mult", a mai spus Lucescu.

"Meciurile amicale nu mai sunt simple jocuri de pregatire. La meciul cu Polonia imi doresc ca jucatorii care vor face parte din lot sa se prezinte plini de dorinta si sa facem o treaba buna".

Fostul tehnician al formatiilor FC Brasov si Rapid Bucuresti a facut o scurta comparatie intre meseriile de antrenor la o echipa de club si cea de selectioner al unei echipe nationale: "As fi ipocrit sa spun ca am pierdut ceva in aceasta perioada. E o meserie diferita de cea de la club, e o activitate cu totul si cu totul speciala. Trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca indiferent de ce voi face, e o satisfactie si de bucurie, pe care o voi putea trai la finalul campaniei de calificare pentru Euro 2012. Un selectioner mereu va fi contestat si vor fi voci chiar si dupa rezultate si meciuri bune. Imi va lipsi victoria de miercuri sau de duminica, pe care le aveam in campionat. La echipa nationala trebuie sa stai cu o stare de spirit pe o durata mai lunga. In aceasta perioada nu am apucat sa am o fericire pentru un rezultat. Am trait cu senzatia ca ceva a fost rau. Nu am avut puterea sa ne multumim. E o stare cu care incep sa ma obisnuiesc si sa o inteleg. Voi avea puterea sa merg pana la capat. Asta este conditia antrenorului de echipa nationala. Desigur, bucuria si satisfactia vor fi mai in cazul in care se reuseste o calificare la un turneu final. E clar ca pe agenda de zi intra studiul adversarului, a propriului nostru joc, organizarea noastra, pregatirea antrenamentelor, a obiectivelor pe care le ai, mers la fata jocului si vazute cat mai multe jocuri, pentru ca iti da o idee exacta asupra jucatorului. Aici este munca de echipa si incercam sa fim prezenti la cat mai multe meciuri si incercam sa ne rodam. Dintre toti eu am obligatia sa vad cele mai multe meciuri".
Lucescu nu a luat o decizie in privinta lui Mutu si Cristea

Surse din cadrul Comitetului Executiv afirma ca selectionerul Razvan Lucescu nu a abordat tema neconvocarii la echipa nationala pe viitor a fotbalistilor Adrian Mutu si Adrian Cristea, in cadrul sedintei de marti, 3 noiembrie.

"Noi ne asteptam ca Razvan Lucescu sa renunte la convocarea lui Adrian Cristea si Adrian Mutu la echipa nationala. Nu a discutat acest aspect, in ciuda zvonurilor iesite in presa. S-a discutat doar despre meciul cu Serbia si am tras concluziile dupa campania de calificare la Campionatul Mondial", ne-au declarat surse din Comitetul Executiv.

Mai mult, in exclusivitate pentru Sport Total FM, Razvan Lucescu a declarat ca lansand pe piata astfel de informatii, cum ca selectionerul s-a hotarat sa renunte la Mutu si Cristea, jurnalistii in speta nu fac decat sa puna un mare semn de intrebare asupra credibilitatii presei.

"Nu cred ca se pot discuta in Comitetul Executiv astfel de lucruri, daca renunt eu sau nu la un jucator sau doi. E o poveste care se reia la nesfarsit si care nu face bine nici presei si nimanui. Acest lucru pune un semn de intrebare asupra credibilitatii informatiilor aparute in mass-media", a spus selectionerul Romaniei la Sport Total FM.
Razvan Lucescu: "Nu am un model anume de antrenor"

Razvan Lucescu, selectionerul echipei nationale de fotbal a Romaniei, sustine ca nu are un model de antrenor in viata, chiar daca tatal sau, Mircea Lucescu, a avut o mare influenta asupra evolutiei sale ca tehnician.

Lucescu junior a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca prefera sa citeasca foarte mult despre diferiti antrenori si a invatat multe lucruri utile de la antrenorii cluburilor unde a efectuat stagii de pregatire.

"Nu am un model anume de antrenor. Incerc sa citesc cat mai multe despre cat mai multi antrenori. Am fost pe la diferite cluburi si am urmarit modul de lucru al mai multor tehnicieni, felul cum fac pregatirile si chiar cum discutau in vestiar cu fotbalistii. In final, sunt influentat de felul in care am fost educat acasa, deci indiscutabil o mare greutate o are tatal meu. Il vedeam cum statea in fata televizorului si cum urmarea meciuri. Am participat si fara sa vreau la discutii pe care le-a avut cu jucatorii. Sunt puternic influentat de acest mod de a vedea fotbalul. Sunt influentat si de discutiile in contradictoriu pe care le am cu tatal meu, dar care sunt inevitabile, pentru ca suntem doua generatii diferite, care vedem lucrurile diferite", a declarat Razvan Lucescu, in cadrul emisiunii "Comitetul de urgenta".

"Sunt mai multe posturi sensibile, pentru ca nu sunt foarte multe variante, asa cum sunt postul de fundas dreapta, fundas stanga, sau chiar si la mijlocasii centrali. Una, doua in momentul de fata gasesti, dar sunt unele perioade cand sunt jucatorii accidentati si te poti confunta cu situatii grele", a mai spus selectionerul echipei nationale a Romaniei.

Lucescu a precizat ca se ia in calcul efectuarea unui stagiu pregatire cu un lot divizionar, la finalul turului de campionat: "A fost luata in discutie situatia ca echipa nationala formata din jucatori din Romania sa plece la finalul turului intr-un stagiu de pregatie de sase zile, in care sa aiba si doua jocuri".

"Valoarea, in primul, rand pleaca de la educatie. Apoi ajungem si la modul in care gandeste, mentalitate, felul in care intelege anumite lucruri si abia apoi la executii si restul. Un jucator foarte bun care sta in bar pana la 5 dimineata si bea, degeaba are executii. Daca nu esti in totalitate conectat la urmatorul meci, cu greu poti face treaba", a adaugat tehnicianul.

"Radu Stefan e un jucator care oscileaza. Cand joaca, cand nu joaca. A avut un an delicat la Lazio, nu a jucat, apoi pe acest inceput de campionat avut momente in care a jucat si cand a fost rezerva. Eu il vad pe postul lui Chivu, care e indiscutabil peste el", a incheiat Razvan Lucescu.
Regulamentul de aur al lui Razvan Lucescu

Selectionerul echipei nationale a Romaniei, Razvan Lucescu, va implementa o serie de reguli pe care jucatorii chemati la prima reprezentativa le vor primi la fiecare convocare.

Tehnicianul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca jucatorii care vor mai comite acte de indisciplina risca de la amenzi de 5.000 de euro pana la excluderea din lot.

"Asa cum sunt exemplele negative, asa sunt si pozitive. Jucatorii care nu stiu cum sa procedeze si gresesc se elimina, nu vor mai aparea si vor ajunge la un moment dat sa regrete. Nu sunt un pesimist, ci un tip optimist. Sunt convins ca avem si jucatori cu suflet, educati si care vin cu foarte mare placere, entuziasm si gata sa isi dea sufletul pentru echipa nationala. Au nevoie sa li se dea putina directie. Incet - incet, asta se va forma. A fost o perioada in care am observat, in care am constatat niste lucruri. Exista si un regulament pe care il vom da jucatorilor. Este prima data cand facem asta. Fiecare dintre fotbalisti il va primi la fiecare convocare, de fiecare data. Nu imi place sa il numesc Regulament de Ordine Interioara Sunt un set de reguli care sa ne ajute sa ne intarim ca si grup, sa ne formam corect, cu idei corecte, cu un comportament corect, in care sa stim sa ne respectam intre noi si sa stim sa ii respectam si pe ceilalti din jurul nostru, inclusiv public, presa, conducerea FRF si ceilalti care ne sunt aproape. Astea toate au venit si in urma a ceea ce am vazut, ce am constatat in urma acestor prime convocari. Pot sa citesc si o idee de regula, ca tot s-a pus in discutie faptul ca eu am fost prea liber si eu i-am lasat pe jcuatori luni si marti. Continui asa, pentru ca asta e modul meu de a responsabilia. Trebuie sa intelegi: ai gresit, pleci. Nu ai ce sa cauti aici. Si asa se poate educa. Niciun jucator nu are voie sa stea in oras, in locuri publice, dupa ora 24:00. In cazul in care va fi surprins intr-o asemenea postura, atunci amenda va fi de 5.000 de euro. Daca un jucator va fi surprins in oras dupa ora 1:00, acesta va fi exclus din cantonament si implicit din lot. In situatia in care un jucator va aparea in ziare sau reviste, petrecand pe timpul noptii, respectivul jucator ar putea fi exclus definitiv din lotul echipei nationale. Mai departe se si explica: «A nu se trece cu vederea! O seara prelungita poate duce la pierderea concentrarii, la o pregatire modesta pentru meciul care urmeaza. In plus, foarte important: In conditiile in care suntem sau trebuie sa fim modele pentru copii si tineri, in care o intreaga tara este cu ochii pe noi, asemenea fapte pot afecta imainea intregului grup. La echipa nationala nu suntem singuri, ci un tot unitar». Astea au fost si in urma a ceea ce s-a intamplat. Si incet-incet se triaza", a declarat Razvan Lucescu, in cadrul emisiunii "Comitetul de urgenta".

"Au fost rulati 59 de jucatori in aceasta campanie de calificare. E foarte mult. O echipa nationala trebuie sa aiba un nucleu si in felul acesta sa se creeze niste relatii. Fiind 15, 17, 18 jucatori permanent convocati, in functie de forma lor, este mai bine. E mai greusa faci un grup cu o anumita stare de spirit, cand de la o convocare la alta apar trei - patru nume noi", a mai spus selectionerul echipei nationale a Romaniei.

"Lotul de tineret are prioritate. Am hotarat impreuna cu Emil Sandoi si Ionut Lupescu sa nu ne atingem de jucatorii de acolo, pentru ca ei au nevoie de un succes, pentru a creste cu entuziasm. Am considerat ca nu e bien sa rupem aceasta echipa. Ea trebuie sa creasca si pentru a face performanta. Am putea lua unul doi jcuatori sa ii urcam la echipa nationala mare, sa se acomodeze cu antrenamentele, cu atmosfera,dar fara a juca, pentru ca niciunul nu poate reprezenta o baza pentru nationala mare. Asa ca mai bine ii lasam sa se pregateasca acolo. Deocamdata mai sunt jucatori tineri care mai au multe de demonstrat la echipele lor de club. Sunt exemple negative si la echipa de tineret. Va dau exemplul unui portar care a aparat bine in campionat, care a avut momente bune si in autocar, dupa un meci, vorbea la telefon si a spus in gura mare ca el nu mai vine niciodata la echipa nationala de tineret, pentru ca nu i-a convenit decizia selectionerului de a nu-l mai baga la urmatorul meci. A facut o greseala si ca ce inseamna asta, pentru atata lucru sa nu il mai bage", a incheiat Lucescu.
"Grupul e înaintea oricui"

Invitat la Sport.ro, Răzvan Lucescu a tratat cu eleganţă subiectul "Mutu", încheindu-şi discursul cu o glumă adresată finilor săi, Coman şi Surdu, cărora le recomandă să se lase de fotbal, ca răspuns la acuzele că ar fi "selecţionerul finilor".

Referitor la Mutu, Lucescu a evitat să dea un verdict, lăsând să se înţeleagă că e în continuare foarte supărat pe "Briliant". "În momentul de faţă, fotbalul românesc are nevoie de jucători care să se sacrifice pe teren. Grupul e înaintea oricărui individ. Numai aşa faci performanţe. Dacă apar excepţii, apar şi rezultate negative. Cine este iresponsabil în afara terenului, oricât de talentat ar fi, va ajunge să piardă un meci. De aceea, am făcut un set de reguli care să întărească relaţiile dintre noi şi să transmită respect faţă de noi înşine şi faţă de public".

Contra, pus la punct!
Răzvan Lucescu nu s-a sfiit apoi să-i răspundă lui Cosmin Contra, care îl acuzase că nu l-a sunat de când a preluat naţionala: "Am considerat că decizia acestuia de a se retrage este definitivă, iar gestul lui Contra este lipsit de fairplay. Nu mă cunoaşte, deci nu are dreptul să vorbească despre mine. Eu, ca selecţioner, pot să convoc pe cine cred eu de cuviinţă. Nu trebuie să-i dau lui socoteală".

"O să-l convoc pe Cristi Tănase pentru Polonia. S-ar putea să mi se reproşeze asta, pentru că vine după o accidentare, dar vreau să acumuleze experienţă la lot. E un jucător valoros", Răzvan Lucescu, selecţioner România

S-au întâlnit selecţionerii
Se părea că Victor Piţurcă nu-l vede cu ochi buni pe Lucescu jr. după ce acesta i-a urmat la cârma naţionalei. Relaţia celor doi e una cordială. Fostul şi actualul selecţioner s-au întâlnit cu ocazia partidei de Liga I dintre Unirea şi Universitatea Craiova, de la Urziceni. Dacă mulţi se aşteptau ca aceştia să se evite, atitudinea lor a fost cu totul alta.

Au discutat preţ de câteva minute, părând foarte apropiaţi. Mai mult, prieteni ai acestora spun că Piţurcă i-ar fi dezvăluit lui Răzvan că, de vreme ce fusese înlăturat de pe banca naţionalei, a susţinut ideea instalării lui Lucescu jr atunci când conducătorii FRF i-au cerut totuşi sfatul în legătură cu cine ar fi cel mai potrivit să-i urmeze. Mai mult, ieri, la Sport.ro, Răzvan Lucescu a dezvăluit că are de gând să întărească relaţia cu Piţi, cu care se va consulta pe viitor.

"Voi încerca să ţin legătura cu Piţurcă. Are meritul celor trei calificări. În viaţa fiecărui antrenor, după momente frumoase apar şi unele mai puţin bune", Răzvan Lucescu, ieri, la Sport.ro.
URL de referinţă