Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
12-12-2009, 03:14 AM
Mesaj: #441
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Să mă imite Dorel!"

Cornel Papură a marcat acum şase ani un gol contra Oţelului de la peste 60 de metri.

Reporter: Cornele, una dintre puţinele victorii ale Craiovei la Galaţi s-a obţinut printr-un gol memorabil înscris de tine. A fost cel mai important din cariera ta?
Cornel Papură: Cel mai important nu pot spune că a fost, îl întrece unul pe care l-am înscris în Israel pentru Beitar Ierusalim. Era ultima etapă şi aveam nevoie de un egal pentru a ne salva şi pe final eram conduşi cu 3-2 în deplasare. Am prins un şut în vinclu de la 18 metri şi am devenit erou printre evrei. Cel de la Galaţi a fost cu siguranţă cel mai spectaculos gol din cariera mea. Ţin minte că Pleşan voia să bată scurt lovitura liberă, erau peste 60 de metri, dar i-am spus să lase mingea că vreau să dau direct şi s-a uitat la mine şocat, credea că am luat-o razna. Mi s-a părut că portarul (Borş, n. r.) era mult ieşit din poartă, dar am văzut înregistrarea şi nu era chiar aşa.

- Pe cine ai paria dintre actualii jucători că te-ar putea imita?
- Mi-aş dori să mă imite Dorel, el chiar loveşte perfect mingea şi cu stângul şi cu dreptul, poate să dea de oriunde. Eu am avut atunci încredere, asta le trebuie şi băieţilor la Galaţi, multă încredere.

- Cum vezi ultima dispută din tur, ţinând cont că Universitatea are o serie de indisponibilităţi?
- Se pune mult accent pe aceste absenţe, dar toţi care au făcut deplasarea sunt jucători la Universitatea Craiova, asta înseamnă că trebuie să aibă mentalitate de învingători şi oriunde să joace la victorie. Acum ce să facem, să ne speriem de Galaţi, a ajuns Oţelul o forţă? Dacă începem bine putem câştiga, chiar dacă nu aliniem formula standard, repet, trebuie să aibă multă încredere.

- Cum ai caracteriza acest tur în care au fost deja compromise obiectivele?
- A fost un tur marcat de inconstanţă, prestaţiile bune au alternat cu cele slabe, s-au intercalat şi destule greşeli de arbitraj şi ne-a însoţit şi ghinionul. Cel mai recent exemplu este meciul cu Steaua, când Costea rata ocazie după ocazie cred că steliştii erau fericiţi cu egalul...

- Ai lucrat cu Victor Piţurcă, îl cunoşti bine, cum comentezi posibila revenire a sa la Universitatea?
- Dacă nici cel mai bun antrenor român, care a reuşit ultimele două calificări cu echipa naţională, nu este cea mai bună soluţie, atunci care ar fi?

Nu trebuie să mai spun eu dacă este antrenorul ideal pentru Craiova, nu încape îndoiala că ar fi alegerea potrivită. Acum rămâne de văzut ce gândeşte el, ce proiecte are, pentru că nu l-am auzit declarând nimic despre o eventuală preluare a echipei. În momentul în care el confirmă putem spune că e veste foarte bună.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Universitatea Craiova - Sebi Raducu - 08-03-2009, 09:53 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 08-08-2009, 06:28 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 08-19-2009, 02:19 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 08-19-2009, 04:49 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 08-19-2009, 08:49 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 08-25-2009, 09:09 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - Ionutz - 09-05-2009, 05:56 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-09-2009, 09:01 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-19-2009, 03:27 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-19-2009, 03:36 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-19-2009, 05:34 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-21-2009, 09:56 AM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 09-30-2009, 10:04 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 10-10-2009, 09:51 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - Sebi Raducu - 12-12-2009 03:14 AM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - soriyn1 - 12-27-2009, 06:56 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - Daniel - 02-06-2010, 03:24 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 02-20-2010, 12:21 AM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 02-21-2010, 06:38 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 04-16-2010, 01:01 AM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 05-27-2010, 05:51 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 05-30-2010, 07:39 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 05-30-2010, 07:41 PM
RE: Ştiri Universitatea Craiova - gonen - 05-31-2010, 12:30 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut