Ştiri Dinamo Bucureşti
09-21-2009, 03:29 PM
Mesaj: #183
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Torje: "Nu am avut un complex în faţa Unirii Urziceni, dar azi noi am fost mai buni şi am câştigat"
Căpitanul lui Dinamo, Gabriel Torje, a spus că este foarte bucuros că a reuşit să marcheze după ce ratase o ocazie foarte mare, iar reuşita sa a adus şi cele 3 puncte. "Nu am avut un complex în faţa Unirii Urziceni, dar azi noi am fost mai buni şi am câştigat. Şi până acum am făcut meciuri destul de bune cu ei, dar au fost mai pragmatici şi au câştigat. Nu a fost vorba de nicio revanşă la mijloc, ne gândim doar la ce urmează nu la ce a fost", a declarat autorul golului victoriei, care a fost completat de senegalezul Ousmane N'Doye: "Ne bucurăm pentru victorie. E un campionat foarte greu şi toate echipele sunt foarte bune. Ne aşteaptă meciuri grele şi trebuie să fim mereu foarte concentraţi. Ar fi mai bine să jucăm mereu cu formaţii mari, pentru că suntem mai motivaţi".
Dinamo a reuşit duminică să învingă Unirea Urziceni, pe teren propriu, scor 2-1, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I, şi a reuşit astfel să obţină prima victorie din istorie în faţa jucătorilor antrenaţi de Dan Petrescu. Golul victoriei pentru alb-roşii a fost reuşit de Gabriel Torje în chiar ultima de fază de joc a partidei. În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 13 puncte şi se află pe locul 2 în clasament, în timp ce Unirea Urziceni este pe poziţia a 4-a, tot cu 13 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut