Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
10-04-2009, 10:23 PM
Mesaj: #129
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Îngerul căzut

Măcinat de problemele tatălui său, Tony le-a cerut scuze colegilor şi suporterilor pentru coşmarul din prima repriză cu PSV Eindhoven.

Tony a venit în zona mixtă la finalul meciului cu PSV cu mina unui om care îşi pierduse actele de identitate. A oferit iniţial declaraţii protocolare, dar apoi s-a destăinuit pentru cititorii Gazetei. O demonstraţie de sinceritate şi bărbăţie, după duelul pierdut cu Dzsudzsak. "Îmi cer scuze colegilor şi fanilor, întregii familii de la CFR, pentru jocul meu împotriva lui PSV. Cam toate ocaziile lor au venit de pe partea mea şi puteam încasa mai multe goluri. Cer doar răbdare şi înţelegere. Nimeni nu-şi doreşte mai mult decît mine să revin la forma care m-a consacrat. Trec printr-o perioadă negativă în plan personal şi e destul de dificil pentru mine să gestionez această situaţie", a spus fundaşul dreapta. Tatăl lui Tony e grav bolnav de ceva vreme, dar jucătorul evită să vorbească despre drama sa. "Nu e decent să vorbesc despre problemele mele în presă. E o persoană care luptă în fiecare zi. E o altfel de luptă, în care nu mai depinzi numai de tine. Pentru acea persoană o să lupt şi eu şi îmi voi reveni", a încheiat fundaşul poreclit Pitbull.

"Tony a avut parte de un adversar care i-a făcut probleme la Eindhoven. În a doua repriză şi-a revenit. De altfel, toată echipa şi-a revenit în a doua parte a meciului" - Toni Conceicao, antrenor CFR Cluj

Pauză pentru Tony?
Tony ar putea fi lăsat pe banca de rezerve la meciul din această seară cu Poli Iaşi. Conceicao e tentat să înceapă cu Edimar fundaş stînga şi Cristian Panin în banda dreaptă. La meciul de azi vor lipsi şi Gabi Mureşan, suspendat, şi Yssouf Kone, accidentat. Antrenorul oaspeţilor, Petre Grigoraş, vrea să dea lovitura. "CFR ne e superioară la toate capitolele. Ţinînd cont că în acest campionat au fost destule surprize, sper să facem şi noi una", a declarat tehnicianul moldovenilor.

Fabbiani, la echipa a doua a lui River
Zilele lui Fabbiani la River Plate sînt numărate. Atacantul a evoluat miercuri pentru echipa a doua a lui River împotriva celei similare a lui Gimnasia La Plata (1-0). Ziarele din Argentina scriu faptul că "El Ogro" a devenit a patra variantă de titularizare în atac, după Ortega, Villalva şi Bou. Fabbiani nu va fi nici măcar rezervă la partida de azi cu San Lorenzo. Împrumutul lui Fabbiani la River expiră în decembrie şi sînt şanse mari ca acesta să revină la Cluj.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 10-04-2009 10:23 PM
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - avid - 02-03-2010, 09:12 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut