Ştiri Farul Constanţa
10-30-2009, 06:23 PM
Mesaj: #130
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Cristocea, inclus în lot pentru meciul de la Galaţi
După antrenamentul de aseară, antrenorii Farului au stabilit lotul de 18 cu care vor aborda partida cu Dunărea Galaţi, de mâine. Faţă de meciul cu Cetate Suceava, au intervenit două schimbări, Cristocea (refăcut) şi Buzea, în locul lui Fatai şi Leu, care, alături de L. Mihai II, vor juca astăzi pentru Farul II.
Lotul pentru Galaţi e format din: Sardescu, Fl. Dobre - portari; Măţel, Diogo, Papp, Barbu, Buzea, Gaston, Paşcovici - fundaşi; Andrade, B. Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Cristocea, C. Matei, Mansur - mijlocaşi; Chico, M. Ene - atacanţi. Absent din lot în ultimele partide, întrucât nu avea viză medicală, Rusmir a efectuat testul medical hepatic şi, după cum a declarat antrenorul Marius Şumudică, de săptămâna viitoare va deveni bun de joc. Aseară, patronul Giani Nedelcu a plătit şi prima pentru victoria cu Cetate Suceava, promiţându-le jucătorilor că salariile pe septembrie şi le vor primi până marţi. Astăzi, la Bucureşti, la Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, are loc a doua înfăţişare (audierea martorilor) în cazul "Marius Şumudică", tehnicianul Farului fiind reclamat de arbitrul meciului FC Botoşani - Farul 4-1, Radu Petrescu, pentru un motiv apreciat de principalul farist drept neîntemeiat. Antrenorul Farului va fi reprezentat la Comisie de Valentina Petre, directorul departamentului juridic şi resurse umane al clubului constănţean. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)
1 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut