Serie A: AS Roma vinde scump si vrea sa cumpere ieftin
Imediat dupã parafarea transferului românului Cristian Chivu la Internazionale Milano, conducerea echipei italiene de fotbal AS Roma a fãcut o ofertã Borussiei Dortmund pentru fundasul brazilian Dede, calificatã drept "inacceptabilã" de responsabilii clubului german.
Dupã ce a încasat 16 milioane euro în schimbul lui Chivu, care mai avea doar un an de contract cu gruparea "giallorossa", Roma a oferit, potrivit presei germane, doar 6 milioane euro pentru achizitionarea apãrãtorului sud-american, lucru care i-a înfuriat pe oficialii Borussiei, care nici nu se gândesc sã renunte la Dede pentru mai putin de 10 milioane euro. "Suma propusã este departe de realitate. Este inacceptabilã, iar comportamentul Romei este foarte criticabil, chiar insolent. Nu poti înlocui asa, în grabã, unul dintre cei mai buni fundasi stânga din Europa", a declarat Michael Zorc, directorul sportiv al clubului german.
Dede a precizat, la rândul sãu, cã doreste sã se transfere la AS Roma, daca cele douã cluburi se înteleg. "Voi putea semna un contract pe patru ani cu italienii si sã primesc un salariu mult mai mare fatã de cel pe care îl încasez acum. Dacã transferul nu se va realiza, însã, este OK, iubesc Dortmund-ul si am un mare respect fatã de suporterii sãi", a spus fundasul brazilian, în vârstã de 29 de ani, aflat sub contract cu gruparea germanã pânã în 2011.
__________________________
www.romaniansoccer.ro - 29 - 07 - 2007 - Imediat dupã parafarea transferului românului Cristian Chivu la Internazionale Milano, conducerea echipei italiene de fotbal AS Roma a fãcut o ofertã Borussiei Dortmund pentru fundasul brazilian Dede, calificatã drept "inacceptabilã" de responsabilii clubului german. -