|
Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat că grupa României de la Euro 2016, cu Franţa, Elveţia şi Albania, nu este una facilă, subliniind că naţionala albaneză a progresat foarte mult. "Cred că este o premieră, România nu a mai deschis niciodată o competiţie la un asemenea nivel", a dclarat Iordănescu.
Reprezentativa României va juca în compania Franţei la 10 iunie 2016, pe arena Saint-Denis, acesta urmând să fie meciul de deschidere al Campionatului European de anul viitor. România va juca în grupa A, urmând să mai întâlnească echipele Albaniei şi Elveţiei.
Presa franceză notează, sâmbătă, după tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016, că reprezentativa Franţei nu are de ce să se plângă şi că meciul de deschidere al competiţiei, cu România, pare să fie cel mai uşor, însă a îndemnat echipa lui Didier Deschamps să trateze situaţia cu prudenţă.
Reprezentativa României va evolua în grupa A la Euro-2016, alături de selecţionatele Franţei, Albaniei şi Elveţiei, s-a stabilit, sâmbătă, la tragerea la sorţi de la Paris. La tragerea la sorţi, naţionala României a fost reprezentată de selecţionerul Anghel Iordănescu şi de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Naționala de fotbal a României își află adversarele de la EURO 2016 (10 iunie-10 iulie) sâmbătă seara, când este programată tragerea la sorți a grupelor Campionatului European din Franța, la Palais de Congres din Paris, de la ora 19:00 (ora României). Componența urnelor valorice este următoarea:
Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a anunţat, vineri, că fiecare reprezentativă participantă la turneul final al Campionatului European din 2016, printre care se numără şi România, va primi suma de opt milioane de euro, informează lequipe.fr.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri dimineaţă, la plecarea la Paris pentru tragerea la sorţi a grupelor Euro-2016, că nu şi-ar dori ca adversare Germania sau Franţa la competiţia de anul viitor. "Nu cred că poţi să ai meciuri uşoare sau că o grupă poate fi facilă", a declarat Burleanu.
Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, vineri dimineaţă, la plecarea la Paris pentru tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016, că nu are nicio preferinţă în privinţa adversarilor, subliniind că speră ca până la turneul din Franţa naţionala să susţine mai multe meciuri de pregătire cu echipe tari.
UEFA a anunţat procedura tragerii la sorţi a grupelor de la Campionatul European din 2016, competiţie la care participă şi echipa naţională a României. Astfel, primele extrase vor fi formaţiile cap de serie, pentru grupele de la B la F, în grupa A fiind deja plasată reprezentativa Franţei (ţara gazdă).
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că își dorește să vadă un meci Germania - România la Euro 2016, dar după faza grupelor. El a menționat că la tragerea la sorți a grupelor turneului final din Franța, care va avea loc la 12 decembrie, la Paris..
Reprezentativa României a coborât două poziţii în clasamentul FIFA Coca-Cola, având 980 de puncte, conform ierarhiei anunţate joi, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Lider este Belgia, cu 1494 de puncte. Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:
Atacantul nigerian Kehinde Fatai a declarat, într-un interviu acordat unui jurnalist din ţara sa, că nu a renunţat definitiv la ideea de a juca în reprezentativa "Super Eagles", dar dacă Nigeria nu îl vrea, atunci va evolua pentru România, o naţională care îl doreşte. Fatai a precizat că FIFA trebuie să răspundă în...
Directorul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că antrenorul Mircea Rednic ar merita să fie selecționer deoarece este cel mai bun tehnician din România. Întrebat dacă Rednic este o soluție pentru banca tehnică a echipei naționale după Euro 2016, când expiră contractul lui Anghel Iordănescu...
Stocul de 100 de tricouri ale naționalei României pentru campania #Colectiv, tricouri în care jucătorii români au evoluat în partida amicală cu Italia de la Bologna (2-2), s-a epuizat în timp record, a anunțat Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial. După încasarea sumelor aferente celor 100 de tricouri puse la...
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că ajunsese de mai multă vreme la o înțelegere cu selecționerul Anghel Iordănescu în ceea ce privește prelungirea contractului și că semnarea documentelor s-a realizat abia acum doar din motive de timp.
Selecționerul echipei naționale a României, Anghel Iordănescu, și-a prelungit contractul cu Federația Română de fotbal până la finalul Euro 2016, a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu, vineri, într-o conferință de presă. Vechiul acord dintre Anghel Iordănescu și FRF a expirat joi, 19 noiembrie.
Naționala de fotbal a României încheie anul 2015 fără înfrângere, pentru prima oară din 1997, înregistrând 2 victorii și 5 remize care au contribuit la calificarea la Euro 2016, o nouă premieră după 2008. În 1997, când România obținea calificarea la CM 1998, cu turneul final tot în Franța, "tricolorii" au realizat 6...
Antrenorul echipei naţionale, Anghel Iordănescu, a declarat miercuri, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este mulţumit doar de rezultatul partidei amicale cu Italia, scor 2-2, jocul având de suferit mai ales în rerpiza secundă. "Cred că ne putem declara mulţumiţi doar prin prisma rezultatului".
Atacantul Ciprian Marica a transmis un mesaj de felicitare echipei României, după remiza cu Italia, scor 2-2, în meci amical, el apreciind că nu este uşor revii când joci în deplasare şi mai eşti şi condus. "Bravo băieţi! Un test foarte important trecut cu bine! Nu e uşor sa revii când joci în deplasare cu Italia".
Atacantul Florin Andone a declarat, după meciul amical Italia - România, scor 2-2, că pentru el a fost un moment unic şi a menţionat că este foarte fericit, el spunând că rezultatul este unul corect. "Pentru mine a fost un moment unic, nu am jucat niciodată cu Italia. A fost primul meci, primul gol, sunt foarte fericit".
Fotbalistul Bogdan Stancu a declarat, după meciul amical Italia - România, scor 2-2, că atmosfera pe arena din Bologna a fost foarte bună şi a menţionat că şi-ar dori ca "tricolorii" să fie susţinuţi la fel de fanii români şi la Campionatul European din Franţa. "Atmosfera a fost una foarte bună", a spus Stancu.
Mijlocaşul Ovidiu Hoban a declarat, după remiza din meciul amical cu Italia, scor 2-2, că "tricolorii" meritau mai mult şi a precizat că italienii au beneficiat de un penalty care nu trebuia acordat. "A fost un test bun, ne-am bucurat de acest meci. Ne-am bucurat că am scos un egal pe final", a spus Hoban.
Fundaşul Răzvan Raţ a declarat marţi seară, după meciul amical al României cu Italia, scor 2-2, că rezultatul este bun şi echitabil, însă a menţionat că "tricolorii" ar fi putut obţine mai mult. "A fost un test OK împotriva unei echipe foarte bune. Am obţinut un rezultat bun, puteam să obţinem şi mai mult de atât".
Internaţionalul italian Stephan El Shaarawy a declarat după meciul amical cu România, scor 2-2, că este supărat, deoarece echipa sa nu a reuşit să se impună deşi ar fi meritat acest lucru. "Am jucat mai bine în repriza a doua, am dominat, dar nu am reuşit să profităm de ocaziile avute. Sunt supărat", a spus El Shaarawy.
Mijlocaşul echipei naţionale a Italiei, Riccardo Montolivo, a declarat, după remiza din meciul cu România, scor 2-2, că formaţia sa a primit două goluri pe care le putea evita. "Nu ştiu ce s-a întâmplat de s-a anulat meciul Germania - Olanda, aşa că nu pot să îmi dau cu părerea", a spus Montolivo.
Fundaşul Giorgio Chiellini a declarat, după remiza din meciul cu România, scor 2-2, că echipa Italiei trebuie să câştige, dar a precizat că "squadra azzurra" trebuie să-şi îmbunătăţească jocul. "Trebuia să câştigăm, dar este nevoie să ne îmbunătăţim jocul pentru că mai este puţin timp până la Euro", a spus Chiellini.
Selecţionerul Italiei, Antonio Conte, a declarat, după meciul cu România, scor 2-2, că echipa sa ar fi meritat să câştige, el menţionând că italienii au avut o prestaţie foarte bună. "Nu se poate să remizăm într-un astfel de meci, România a avut două şuturi pe poartă şi a înscris", a spus Conte.
Reprezentativele de fotbal ale Italiei și României au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), marți seara, pe stadionul Renato Dall'Ara din Bologna, într-un meci amical. România a condus prin golul marcat de Bogdan Stancu (8), dar cvadrupla campioană mondială a întors scorul în decurs de zece minute, după pauză...
Jucătorii echipei naționale de fotbal vor purta marți, la amicalul cu Italia, tricouri personalizate cu numele celor care și-au pierdut viața în urma tragediei din clubul Colectiv din Capitală. În locul tradiționalelor numere albastre, tricourile pe care jucătorii României le vor purta vor fi inscripționate cu negru, iar...
Selecţionerul naţionalei Italiei, Antonio Conte, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la meciul amical cu România îşi doreşte ca formaţia sa să arate că ştie ce să facă în momentul în care are posesie. "În meciul cu România vreau să văd o echipă care ştie ce să facă în momentul în care are posesie".
Fundaşul Cristian Săpunaru s-a declarat înfiorat de atentatele de la Paris, soldate cu peste 130 de morţi şi peste 300 de răniţi şi speră ca acest pericol să fie eliminat înaintea desfăşurării Campionatului European de fotbal din Franţa, programat între 10 iunie şi 10 iulie 2016.
Mijlocaşul echipei naţionale Gabriel Torje a declarat, luni, la Bologna, că ar fi frumos ca reprezentativa României să încheie anul cu o victorie, în meciul amical cu Italia, după ce a reuşit să obţină calificarea la turneul final al Campionatului European din 2016. "E un meci important pentru noi", a afirmat Torje.
Selecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, a declarat, duminică, la plecarea spre Italia, că pentru "tricolori" este important şi rezultatul şi jocul în meciul amical cu reprezentativa pregătită de Antonio Conte. "În primul rând ar trebui să precizăm că ne-am dorit un meci ca cel cu Italia", a spus Iordănescu.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, duminică, la plecarea naţionalei României în Italia, că meciul amical de la Bologna va fi unul echilibrat. "Este un meci amical, un meci în care selecţionerul a adus nişte jucători noi la echipă", a spus Argăseală.
Fotbaliștii primei reprezentative a României împreună cu selecționerul Anghel Iordănescu și cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, au aprins, miercuri seara, lumânări la clubul Colectiv, în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie. Jucătorii aflați în cantonament la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, în vederea partidei amicale...
Un moment de reculegere va fi ţinut înaintea meciului amical Italia - România, de la Bologna, de marţi, în memoria victimelor de la clubul Colectiv, tricolorii urmând să evolueze cu banderole negre, a anunţat Federaţia Italiană de Fotbal. "Înaintea meciului va fi ţinut un moment de reculegere", notează FIGC.
Selecționata de fotbal a României va disputa un meci amical, pe teren propriu, în compania puternicei reprezentative a Spaniei, campioana Europeană en titre, în primăvara anului viitor, în cadrul pregătirilor pentru participarea la Euro 2016, informează FRF. Selecționatele României și Spania s-au întâlnit...
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, la Casa Fotbalului, că reprezentanții Primăriei Capitalei i-au dat asigurări că Arena Națională va primi avizul pentru securitate în caz de incendiu din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) până la sfârșitul săptămânii, iar în acest caz aceasta va putea...
Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat luni, într-o conferinţă de presă că Federaţia Română de Fotbal face demersurile pentru organizarea unui meci amical cu naţionala Spaniei, tehnicianul dorind ca până la Campionatul European să adune 6 jocuri de pregătire. "Jocul cu Italia este primul de pregătire".
Selecţionerul naţionalei Italiei, Antonio Conte, a anunţat, lotul pentru partidele amicale cu reprezentativele Belgiei şi României. Formaţia Italiei va întâlni în meciuri amicale echipele Belgiei (13 noiembrie, la Bruxelles) şi României (17 noiembrie, la Bologna).
Jucătorii Cristian Săpunaru, Ioan Hora, ambii de la Pandurii Târgu-Jiu, şi Vlad Achim de la FC Viitorul au fost convocaţi la echipa naţională a României pentru meciul amical cu reprezentativa Italiei. Selecţionerul Anghel Iordănescu a convocat următorii 25 de jucători pentru partida amicală cu Italia:
Jucătorii români care evoluează la cluburi din străinătate, anunţaţi iniţal că fac parte din lot pentru partida amicală cu Italia, au fost confirmaţi de către selecţionerul Anghel Iordănescu, informează site-ul oficial al FRF. Stranierii convocaţi de Iordănescu pentru partida amicală cu Italia sunt următorii:
Mijlocaşul Marco Verratti va fi indisponibil o lună, după ce s-a accidentat la meciul susţinut de Paris Saint-Germain cu Real Madrid, scor 0-1, el urmând să rateze şi meciul amical al Italiei cu România, din 17 noiembrie. Verratti s-a accidentat la glezna stângă în prima repriză a meciului de pe "Santiago Bernabéu".
Echipa naţională a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 14, cu 1.042 de puncte, în ierarhia FIFA Coca-Cola anunţată joi de site-ul oficial al forului mondial. Adversarele "tricolorilor" din preliminariile Cupei Mondiale din 2018 au următoarele clasări: Danemarca - poziţia 35, cu 743 de puncte...
Meciul amical de fotbal dintre echipele Italiei şi României care va avea loc pe 17 noiembrie, de la 20:45 (21:45, ora României), pe stadionul "Renato Dall'Ara" din Bologna, va fi transmis în direct de Pro TV. Suporterii români care nu pot ajunge în Italia şi vor dori să urmărească primul meci al naţionalei...
Grupul "Fratellanza Italo Romena" din rețeaua de socializare Facebook a făcut un apel ca meciul amical de fotbal dintre naționalele Italiei și României, din data de 17 noiembrie, să fie o ocazie pentru un gest caritabil în memoria victimelor tragediei din clubul bucureștean Colectiv.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Narcis Răducan, a declarat, luni, că atacantul Ioan Hora, care a urcat pe prima poziţie în clasamentul golgheterilor din Liga 1, a depăşit din punct de vedere valoric media campionatului şi merită să fie convocat la echipa naţională.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, joi, prelungirea contractului selecţionerului Anghel Iordănescu, care a expirat la finalul preliminariilor Campionatului European din 2016, au declarat surse din cadrul forului fotbalistic. Noul contract va fi valabil până la terminarea turneului...
Selecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, şi team managerul Cătălin Gheorghiu au vizitat mai multe baze sportive din Franţa pentru cantonamentul primei reprezentative în perioada Campionatului European din 2016. Iordănescu şi Gheorghiu au vizitat cinci baze sportive şi de cazare, urmând ca decizia finală...
Selecţionerul Anghel Iordănescu a convocat de principiu 16 jucători care evoluează în străinătate pentru meciul amical pe care naţionala României îl va disputa în data de 17 noiembrie cu reprezentativa Italiei. Echipa României va întâlni Italia în 17 noiembrie, de la ora 21:45, la Bologna.
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|