|
FC Dinamo București și-a prezentat noua mascotă a clubului,câinele roșu Spike, care va fi prezentă la toate partidele de pe teren propriu ale echipei de fotbal din șoseaua Ștefan cel Mare și la evenimentele și întâlnirile cu suporterii, sesiuni de poze și autografe. Totodată, Dinamo a lansat o nouă identitate a...
Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, luni, că Steaua București este favorită în partida directă, contând pentru etapa a 21-a a Ligii 1, însă a precizat că și formația sa a pornit cu prima șansă în meciul cu FC Viitorul, însă nu a reușit să obțină nici măcar o remiză.
Directorul general al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este convins că echipa sa va arăta mult mai bine în derby-ul cu Steaua, în comparație cu meciul pierdut în fața formației FC Viitorul (1-2). "Și înfrângerile fac parte din viața fotbaliștilor", a declarat Dănciulescu.
Antrenorul echipei Dinamo București, Flavius Stoican, a declarat la finalul partidei cu FC Viitorul, scor 1-2, că în cadrul lotului este o tristețe generală, precizând că greșelile lui Ionuț Cioinac au făcut ca gruparea bucureșteană să sufere o înfrângere la primul meci din acest an.
Formația Dinamo a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de formația FC Viitorul, într-un meci contând pentru etapa a 20-a a Ligii 1, gruparea patronată de Gheorghe Hagi impunându-se printr-un autogol și un penalty. Pentru Dinamo a marcat George Țucudean, iar FC Viitorul...
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, într-o conferință de presă, că echipa sa pornește din postura de favorită în meciul cu FC Viitorul, dar a precizat că adversarul trebuie tratat cu seriozitate. "O presiune există asupra echipei, nu poți intra relaxat pe teren, indiferent de adversar".
Fostul fotbalist Ionel Dănciulescu a fost numit director general al clubului Dinamo București, potrivit unui anunț făcut de principalul acționar Ionuț Negoiță, vineri, într-o conferință de presă. "Decizia face parte din proiectul de a aduce lângă club cât mai multe persoane care au făcut parte din istoria lui Dinamo".
Jucătorul dinamovist Dorin Rotariu le-a promis suporterilor "alb-roșii" o victorie împotriva rivalei Steaua, în derby-ul din 1 martie, precizând că asta așteaptă fanii și nu un gol marcat de el. "Sunt nerăbdător să înceapă campionatul, pentru asta ne pregătim", a declarat Rotariu.
Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, luni, că Steaua este favorită în meciul direct, dar a precizat că liderul Ligii 1 nu va avea o partidă ușoară împotriva formației sale. Steaua va juca în Ghencea și are un public care pune presiune. Trebuie să demonstrăm că avem mentalitate", a spus Stoican.
Formația Dinamo a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Progresul Cernica, într-un meci amical disputat pe stadionul Metaloglobus din Capitală, informează site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Golurile au fost marcate de Kamil Bilinski (63) și Joel Thomas (76).
Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, vineri, că atât fanii steliști, cât și cei dinamoviști, vor fi dezavantajați de faptul că partida din etapa a 21-a a Ligii 1 se va disputa pe stadionul din Bulevardul Ghencea și nu pe Arena Națională. "Suntem dezamăgiți că nu jucăm pe Arena Națională", a spus Stoican.
Formația Dinamo a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-1, echipa bulgară Lokomotiv Plovdiv, în ultimul meci din cadrul stagiului de pregătire din Spania. Golurile învingătorilor au fost marcate de Kamil Bilinski (23), Joel Thomas (26), Dorin Rotariu (54, 60, 75) și Ionuț Șerban (74).
Antrenorul echipei Dinamo București, Flavius Stoican, a declarat, după victoria din meciul cu IFK Göteborg, scor 2-0, și câștigarea Marbella Cup, că formația sa se află pe o pantă ascendentă. "Sunt fericit că am câștigat un trofeu. Băieții merită felicitați pentru munca depusă", a spus Stoican.
Echipa de fotbal Dinamo București a câștigat competiția Marbella Cup 2014, joi, la San Pedro de Alcantara (Spania), după ce a învins în finală formația suedeză IFK Götborg cu scorul de 2-0 (1-0). Golurile dinamoviștilor au fost marcate de francezul Steven Thicot (34) și polonezul Kamil Bilinski (81).
Echipa de fotbal Dinamo București a învins campioana Chinei și a Asiei, Guangzhou Evergrande, cu scorul de 2-0 (2-0), luni seara, la Marbella (Spania), într-un meci care a contat pentru turneul "Marbella Cup 2014". Dinamo a deschis rapid scorul, prin George Țucudean, după doar 23 de secunde.
Mijlocașul echipei Dinamo, Cosmin Matei, a declarat, într-o conferință de presă în Spania, că își dorește să joace cu formația din Șoseaua Ștefan cel Mare finala Cupei României. "Față de cantonamentul din Turcia, aici facem și antrenamente cu mingea și avem și jocuri amicale", a spus Cosmin Matei.
Echipa de fotbal Dinamo București a fost învinsă de Dinamo Kiev cu scorul 3-1 (0-0), sâmbătă, într-un meci amical jucat la Marbella, în stagiul de pregătire din Spania. Pentru dinamoviștii "alb-albaștri" au marcat Denis Garmaș (48), după o eroare de marcaj a lui Grecu, Dieumerci Mbokani (57), la o nouă greșeală de...
Echipa Dinamo București a învins, joi, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Korona Kielce, locul 12 în prima ligă a campionatului polonez de fotbal, în primul meci din cadrul stagiului de pregătire pe care în efectuează în Spania. Pentru Dinamo au marcat Ionuț Șerban (33) și Kamil Biliński (56).
Antrenorul FC Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, la Aeroportul Internațional Henri Coandă, la plecarea în cantonamentul din Spania, că există posibilitatea ca gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare să mai transfere jucători, el primind mai multe propuneri în acest sens. Referitor la cel de-al doilea cantonament al iernii...
Antrenorul FC Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la revenirea echipei din cantonamentul din Antalya, că este mulțumit de pregătirea fizică efectuată de fotbaliști, dar nemulțumit de jocul elevilor săi. "Nu e chiar foarte bună această trecere, e diferență mare de temperatură".
FC Dinamo a remizat joi, cu echipa ucraineană Cernomoreț Odessa, scor 1-1, într-o partidă amicală disputată în Antalya, golul echipei bucureștene fiind marcat de Gelu Velici, informează site-ul oficial al grupării "alb-roșii". Cernomoreț Odessa a deschis scorul prin Riera, în minutul 69.
FC Dinamo va efectua în perioada 28 ianuarie - 9 februarie al doilea stagiu de pregătire al iernii în Spania, echipa pregătită de Flavius Stoican având programate cinci meciuri amicale, cei mai puternici adversari fiind Dinamo Kiev și posibil IFK Goteborg, informează site-ul oficial al clubului.
Echipa Dinamo București a fost învinsă, duminică, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația FK Luch-Energia Vladivostok, ocupanta locul patru în liga secundă din Rusia, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Formația Dinamo a fost învinsă, duminică, de echipa azeră QarabaÄŸ FK, în primul meci din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Golul a fost marcat de Leroy George, în minutul 57. Dinamo a jucat în prima repriză în următoarea formulă:
FC Dinamo București va disputa în cadrul cantonamentului pe care îl efectuează în Antalya trei meciuri de pregătire, primele două fiind programate duminică, informează site-ul oficial al grupării "alb-roșii". Programul partidelor amicale ale echipei Dinamo este următorul:
Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, vineri, la plecarea în Antalya, unde echipa se află în cantonament, că nu îl va schimba pe Flavius Stoican din funcția de antrenor nici dacă Jose Mourinho ar rămâne liber de contract.
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, în cantonamentul din Antalya, că jucătorii săi vor alerga până la epuizare în partidele cu Steaua din semifinalele Cupei României. "Indiferent de adversarul pe care îl aveam ar fi fost o partidă dificilă. Cu Steaua vor fi două meciuri deschise oricărui rezultat".
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, luni, la plecarea în cantonamentul din Antalya, că nu este tipul de tehnician care să plângă după un jucător, dar speră că nu vor mai pleca și alți fotbaliști în afară de Srgian Luchin și Alexandru Curtean.
Fotbalistul Srdjan Luchin a declarat, după ce el și Alexandru Curtean au semnat contracte cu gruparea Botev Plovdiv, că despărțirea de Dinamo îi lasă "puțin un gust amar". "Normal că e important că suntem împreună în continuare. Eu o să îl ajut puțin, pentru ca știu puțină bulgară", a spus Srdjan Luchin.
Clubul bulgar Botev Plovdiv a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că i-a achiziționat pe jucătorii Alexandru Curtean și Srgian Luchin de la Dinamo, cei doi fiind deja prezentați oficial și având contracte pe doi ani și jumătate. Botev Plovdiv ocupă locul 7 în clasamentul campionatului Bulgariei.
Fundașul dreapta Ștefan Bărboianu, în vârstă de 26 de ani, care a semnat un contract valabil pentru trei sezoane și jumătate cu Dinamo, a afirmat vineri seară că își dorește câștigarea unui trofeu cu gruparea din cartierul Ștefan cel Mare. "Revin aici cu o singură dorință: să câștig un trofeu cu Dinamo!", a spus el.
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, la reunirea lotului, că are încredere că echipa sa poate urca în returul Ligii 1 mai sus de locul cinci ocupat la finalul anului trecut, după disputarea a 19 etape. "Sper să facem tot ce ne stă în putință pentru a realiza ceea ce ne-am propus", a spus Stoican.
Mijlocașul Alexandru Curtean și fundașul Srgian Luchin s-au înțeles cu conducerea grupării bulgare Botev Plovdiv în privința salariilor pe care ar urma să le primească dacă se vor realiza transferurile de la Dinamo, informează presa bulgară. Cei doi jucători dinamoviști au fost prezenți la reunirea lotului.
Jucătorii Antonio Asanović (care a fost împrumutat la Corona Brașov), Gelu Velici (Ceahlăul Piatra-Neamț), Ionuț Cioinac (ASA Târgu-Mureș) și Ștefan Bărboianu (Astra Giurgiu) sunt noutățile din lotul echipei Dinamo, care s-a reunit, joi, în vederea pregătirii returului Ligii 1.
FC Dinamo negociază transferul atacantului lituanian Nerijus Valskis, care a sosit luni după amiază la București, a declarat președintele grupării "alb-roșii", Constantin Anghelache. "Valskis a ajuns în această după amiază la București și abia l-am cazat la hotel. Nu am purtat încă nicio discuție, nu a semnat nimic".
Președintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat că are oferte concrete de transfer pentru mai mulți fotbaliști și că ar dori să se realizeze cinci plecări. "Există oferte de transfer pentru mai mulți jucători și vom decide cine pleacă", a declarat Constantin Anghelache.
Atacantul ivorian Kevin Zougoula a declarat că și-a reziliat contractul cu Dinamo București și va pleca în această seară din România. "Am vorbit astăzi cu președintele și mi-am reziliat înțelegerea. ÃŽn această seară voi pleca din România. A fost o experiență nefericită", a spus Zougoula.
Fotbalistul Ștefan Bărboianu a declarat, pentru site-ul oficial al clubului Dinamo, că revine la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare cu dorința de a câștiga un trofeu cu această echipă, cu care a semnat un contract pe trei ani și jumătate. "Mă întorc în Ștefan cel Mare cu dorința de a câștiga un trofeu cu Dinamo!".
Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că este mulțumit de parcursul echipei în acest an și de locul cinci ocupat în clasamentul Ligii 1, după 19 etape, precizând că jucătorii au avut parte și de o primă de sărbători. "Eu sunt foarte mulțumit de acest an", a spus Ionuț Negoiță.
Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, după meciul cu FC Vaslui, scor 1-1, că elevii săi au dominat în totalitate jocul în repriza a doua și ar fi fost "nemeritat" dacă nu marcau. "Cred că în a doua repriză am controlat în totalitate jocul, era nemeritat dacă nu marcam", a spus Stoican.
Antrenorul dinamovist Flavius Stoican a declarat că echipa sa nu a fost nicio șansă adversarei ACS Poli Timișoara în meciul câștigat, scor 4-0, în etapa a 18-a a Ligii 1. "Era și momentul să vină acest meci bun, pentru că îi văd pe jucători că își doresc foarte mult să aibă evoluții bune", a declarat Stoican.
Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa ACS Poli Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a 18-a, prima a returului Ligii 1. Golurile au fost marcate de Cristian Scutaru (11 autogol), Dorin Rotariu (34), Boubacar Mansaly (37) și Alexandru Curtean (54).
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, într-o conferință de presă, că își dorește neapărat ca echipa sa să câștige partida cu ACS Poli Timișoara, chiar dacă o va face cu 1-0, așa cum s-a întâmplat în ultimele patru partide oficiale. "Eu vreau să câștigăm", a spus Flavius Stoican.
Antrenorul echipei Dinamo București, Flavius Stoican, a declarat că este mulțumit de locul cinci pe care îl ocupă formația sa la finalul turului Ligii 1, dar a precizat că se poate și mai mult. "Sunt mulțumit de acest loc 5, dar mai avem mult de muncă pentru a urca și mai sus, se poate și mai mult", a spus Stoican.
Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, s-a declarat mulțumit de faptul că echipa sa a terminat turul Ligii 1 pe locul 5, unul "rezonabil" și "corect" în opinia sa, în condițiile în care formația pregătită de Flavius Stoican se află într-un amplu proces de reconstrucție.
Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, după victoria din partida cu FC Botoșani, că îl bucură acest rezultat, dar temperatura scăzută a fost un adversar și în aceste condiții jucătorii se plâng la finalul meciului că nu își mai pot controla mișcările. "Știam că ne așteaptă o partidă dificilă", a spus Stoican.
Dinamo a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Botoșani, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1, ultima a turului. Golul a fost marcat de George Țucudean, în minutul 55. Țucudean a înscris cu un șut plasat, în stânga lui Perianu, după o centrare de pe dreapta a lui Lazăr în centrul careului.
Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca echipa sa să aibă același joc bun din partida cu Pandurii Târgu-Jiu, din sferturile de finală ale Cupei României, și în meciul cu FC Botoșani. "Ne așteaptă o partidă pe care trebuie să o câștigăm".
Team managerul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că mijlocașul Cătălin Munteanu este singurul jucător care nu poate fi înlocuit din actualul lot al formației "alb-roșii". "Cătălin Munteanu își revine după accidentare. Sper din tot sufletul să își revină din punct de vedere fizic", a spus Dănciulescu.
Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, după victoria din meciul cu Săgeata Năvodari, scor 1-0, că deocamdată este mulțumit de jucătorii pe care îi are la dispoziție și mai ales de atitudinea acestora. "Știam că va fi un meci greu și că vom suferi până vom marca", a spus Flavius Stoican.
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|