|
Echipa de fotbal FCSB a terminat nedecis cu formaţia elveţiană FC Lucerna, 0-0, joi, pe "Estadio Jose Burgos Quintana" din Coin, în stagiul de pregătire din Spania, la meciul de debut al antrenorului Mihai Teja.
Bogdan Planic (17), Florinel Coman (20)
Fotbal Club FCSB anunţă legitimarea lui Adrian Stoian, jucător provenit de la F.C. Crotone, din liga a doua italiană.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, care va purta tricoul cu numărul 27, se va afla sub comanda lui Mihai Teja
Gigi Becali a anunţat că Fotbal Club FCSB îl va lua sub formă de împrumut pe Carlos Fortes de la Gaz Metan Mediaş, cu opţiune de cumpărare în vară.
"Da, este adevărat, îl iau până în vară, cu opţiune de cumpărare.
Noul antrenor al echipei FCSB, Mihai Teja, a declarat, într-o conferinţă de presă, că preluarea conducerii tehnice a formaţiei roş-albastre este în mod clar "provocarea carierei" pentru el.
"Am revenit la echipa la care am fost secund trei ani şi am
Lotul echipei de fotbal FCSB s-a reunit în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a campionatului, jucătorii efectuând, marţi, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INSM) din Capitală.
La INMS au fost prezenţi următorii 24 de jucători: Mihai
Clubul de fotbal FCSB a anunţat pe site-ul său oficial, transferul mijlocaşului ofensiv Florentin Matei, care a evoluat ultima oară în campionatul Emiratelor Arabe Unite.
"FCSB anunţă că a semnat un contract cu Florentin Matei, care a evoluat ultima dată pentru
Gigi Becali a declarat, vineri, la Digisport Matinal, că mijlocaşul Florentin Matei va semna un contract cu FCSB.
"Acum semnează Matei, Florentin Matei, care a fost la Astra. Este genul de jucător dorit de Mihai Teja. Oricum îl luam că îmi
Mihai Teja, în vârstă de 40 de ani, a fost prezentat, joi, oficial la FCSB, în cadrul unei conferinţe de presă. Antrenorul s-a declarat încrezător că se poate impune în vestiar, a vorbit despre transferuri şi despre lupta la titlu.
Gigi Becali a declarat, miercuri, că tehnicianul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Mihai Teja, va antrena FCSB, urmând a-l înlocui pe Nicolae Dică.
"El va fi noul antrenor. Cred că va semna pe un an şi jumătate. Încă nu am discutat detalii
Tehnicianul Nicolae Dică a declarat că luase încă dinaintea meciului cu CFR Cluj decizia de a se despărţi de FCSB. El a precizat că în unele momente dificile s-a simţit singur.
“Nu am fost dat afară, am plecat eu. Eu am
Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, nu aflase că Gigi Becali i-a cerut demisia după înfrângerea cu CFR Cluj. La interviurile de după meci, el a afirmat că va avea o discuţie cu patronul în această seară. "Nu ştiam că mi-a cerut
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că indiferent de rezultatul partidei cu CFR Cluj, liderul Ligii 1, formaţia sa rămâne în cursa pentru câştigarea titlului.
"Am avut multe meciuri importante, aşa că nu
Gigi Becali a declarat, după meciul câştigat de Fotbal Club FCSB cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei FC Botoşani, că este nemulţumit de fundaşii centrali Bogdan Planić şi Mihai Bălaşa, el precizând că aceştia trebuie "să scoată flăcări pe
Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat duminică seară, după meciul cu FC Botoşani, scor 3-1, că jucătorii săi ar fi putut să înscrie patru sau cinci goluri în prima repriză.
"A fost o partidă grea, mă aşteptam la acest lucru.
Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, că meciul cu FC Botoşani va fi extrem de dificil, însă indiferent de condiţiile de joc, formaţia sa trebuie să câştige cele trei puncte.
"Marea problemă este că acum e foarte greu să
Derby-ul dintre vicecampioana FCSB şi campioana CFR Cluj se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti, în data de 22 decembrie, de la ora 20,00, în etapa a 21-a a Ligii 1, a anunţat Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul
Nicolae Dică a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este un antrenor bun şi statistica meciurilor disputate de FCSB arată acest lucru. El a mai spus că a avut oferte de a antrena şi din ţară, dar şi din
Olimpiu Moruţan, mijlocaşul echipei FCSB, a fost suspendat două etape şi a primit o amendă în valoare de 3.000 de lei, sancţiuni dictate de Comisia de Disciplină a FRF, după intrarea dură a acestuia la Marius Constantin (Gaz Metan Mediaş),
Gigi Becali a declarat că în curând gruparea sa va redobândi marca Steaua, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dat o decizie în acest litigiu.
"Respinge cererea de sesizare a ÎCCJ, ca inadmisibilă. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să câştige partida din deplasare cu CSM Poli Iaşi de duminică după ce în sezonul trecut a pierdut titlul în urma înfrângerii
Atacantul echipei FCSB, Harlem Gnohere a primit o suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 3000 lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF, după ce a fost eliminat la derbiul cu Dinamo din Liga 1.
În minutul 52 al
Gigi Becali a declarat, miercuri, că FCSB va juca pe teren propriu la Piteşti, în contextul problemelor cu Arena Naţională. El a menţionat că primarul Capitalei, Gabriela Firea, ar putea “închide gura” tuturor dacă ar decide ca gazonul să fie
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă, că atacantul Harlem Gnohere nu merita să fie eliminat în derby-ul cu Dinamo (scor final 1-1), precizând că formaţia sa putea să câştige dacă rămânea
Portarul Cristian Bălgrădean a declarat, duminică seară, că FCSB ar fi putut întoarce scorul şi ar fi putut câştiga meciul cu Dinamo, dacă nu ar fi fost eliminat Harlem Gnohere.
"Au fost momente când am crezut că putem şi câştiga. Fanii
FCSB a anunţat că Ovidiu Popescu a fost operat la genunchiul stâng şi că perioada estimată de recuperare în cazul său este de şase luni.
Intervenţia de reconstrucţie a ligamentului încrucişat anterior şi sutură a meniscului intern a avut loc marţi
Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un meci greu cu formaţia Universitatea Craiova, echipă care vrea să câştige titlul şi are jucători foarte buni.
"Întâlnim un adversar bun, care îşi doreşte să câştige
FCSB anuntă că a ajuns la un acord cu Harlem Gnohéré pentru prelungirea actualei înţelegeri până în vara anului 2021.
"Clubul nostru îi doreşte golgeterului Ligii 1 din sezonul trecut să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roş-albastru!",
Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, joi, că şi-ar fi dorit ca mijlocaşul Kamer Qaka să rămână la FCSB, dar nu s-a putut opune deciziei patronului grupării bucureştene.
“I-am spus patronului că îmi doresc să rămână pentru că în ultimele jocuri mie
Antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, că finanţatorul clubului, Gigi Becali, a decis să renunţe la mijlocaşul albanez Kamer Qaka, fotbalist transferat doar cu trei luni şi jumătate în urmă.
În vârstă de 23 de ani, Qaka semnase un contract
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, joi seara, în conferinţa de presă de la finalul meciului cu Rapid Viena (2-1), că îi aparţine vina ratării calificării în grupele Europa League.
"Am început foarte bine jocul, am reuşit să
Antrenorul echipei de fotbal Rapid Viena, Goran Djuricin, a declarat, joi seara, că înfrângerea cu 2-1 suferită pe Arena Naţională în meciul din manşa secundă a play-off-ului cu FCSB este cea mai frumoasă din cariera sa deoarece graţie victoriei din
Vicecampioana României, FCSB, a ratat calificarea în grupele Europa League la fotbal, joi seara, deşi a învins formaţia austriacă Rapid Viena cu scorul de 2-1 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa a doua a play-off-ului.
Rapid Viena s-a calificat
Echipa de fotbal FCSB va disputa partida de pe teren propriu cu FC Botoşani, din cadrul etapei a 7-a a Ligii 1, pe stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari.
"FCSB anunţă că partida cu FC Botoşani, contând pentru etapa a şaptea a
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să facă un joc perfect cu Rapid Viena, în manşa secundă a play-off-ului Europa League, pentru a obţine calificarea în faza grupelor.
"Am
Jucătorul echipei de fotbal FCSB, Florin Tănase, a declarat, miercuri, înaintea partidei cu Rapid Viena din manşa secundă a play-off-ului Europa League, că formaţia sa nu trebuie să ajungă la loviturile de departajare pentru că se poate califica în 90
FCSB a fost învinsă de Rapid Viena cu scorul de 3-1 (2-0) în meciul care a avut loc joi pe Weststadion din capitala Austriei, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.
În faţa unui adversar care nu înseamnă prea
Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că avea mare nevoie de Alexandru Stan în vederea dublei cu Rapid Viena, din play-off-ul Europa League, iar celălalt jucător achiziţionat de gruparea bucureşteană, Mihai Roman, va fi
Noul fotbalist al echipei FCSB, Alexandru Stan, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a fost visul său să ajungă la gruparea bucureşteană şi că iniţial nu l-a recunoscut pe Gigi Becali atunci când l-a sunat.
"A fost o surpriză
Tehnicianul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, joi seara, după ce echipa sa a obţinut calificarea în play-off-ul Europa League în urma unui gol înscris în minutul 90+3 al partidei cu Hajduk Split, că a fost un fotbalist norocos, iar
Fotbalistul echipei FCSB, Mihai Pintilii, a declarat, joi seara, după victoria cu 2-1 din partida cu Hajduk Split din manşa secundă a turului 3 preliminar al Europa League, că atacantul Harlem Gnohere, autorul golului din minutul 90+3, merită cele mai
FCSB s-a calificat dramatic în play-off-ul Europa League la fotbal, după ce a învins echipa croată Hajduk Split cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un ''meci de luptă'' cu Hajduk Split în manşa secundă a turului 3 preliminar al Europa League, precizând că jucătorii săi trebuie să
Gigi Becali a declarat, luni, că regula FRF, prin care jucătorii străini extracomunitari transferaţi în România trebuie să aibă jocuri la echipa lor naţională a "umplut ţara de africani".
"Mai avem o regulă pe care nu o are nimeni, bulgarii, ungurii,
Gigi Becali a declarat, luni, că fundaşul Iasmin Latovlevici va semna un contract pe un an cu FCSB.
"Avem nevoie de dublură pe posturi. Dacă ne vom califica şi cred că ne calificăm, avem nevoie de dublură pe posturi. Joi, duminică,
FCSB a încheiat la egalitate în deplasare cu echipa croată Hajduk Split, scor 0-0, în meciul disputat joi pe stadionul Poljud, în manşa întâi a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal.
Dominată în prima repriză, dar cu o
Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia bucureşteană trebuie să facă un joc perfect pentru a se impune în meciul cu Hajduk Split, din preliminariile Ligii Europa.
“O partidă foarte importantă pentru noi, cu
Atacantul Andrei Ivan a declarat, luni, că este foarte bucuros că echipa sa, Rapid Viena, ar putea întâlni FCSB în play-off-ul Ligii Europa, el afirmând că speră să marcheze contra formaţiei lui Nicolae Dică.
"Sunt foarte bucuros că am putea juca
Atacantul Raul Rusescu a revenit la FCSB, grupare cu care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani, care şi-a ales tradiţionalul tricou cu numărul 24, a semnat luni dimineaţă contractul şi a
Formaţia FCSB a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa Rudar Velenje, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în runda următoare a competiţiei, în care va întâlni echipa
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că 2-0, scorul din prima manşă cu NK Rudar Velenje, a fost de multe ori întors şi a precizat că jucătorii săi trebuie să fie concentraţi la
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|