
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul Adunării Generale a FRF, că gruparea FC Timişoara, din Liga 2, şi-a retras dosarul de licenţiere din cauza datoriilor acumulate. "Ne dispar cluburi din cauze financiare şi din cauza unor oameni care nu merită să facă parte din lumea noastră".
» Clasament Liga 2
» FC Timisoara - statistica ultimelor 50 de meciuri

Preşedintele clubului Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a hotărât ca gruparea sa să revină la asociaţia non-profit ASFC. Foarte posibil, din vară echipa va evolua în Judeţ (tot Liga 4) dar va avea cel puţin ca bază de pornire palmaresul, logistica şi grupele de copii şi juniori.

Sub spectrul depunctării şi al retrogradării din Liga 2 de fotbal, Marian Iancu, preşedintele clubului Poli Timişoara, a precizat că formaţia bănăţeană se va reorganiza şi o va lua de la zero din vară. "Am hotărât că este bine ca fotbalul alb-violet şi anume clubul Politehnica Timişoara să revină la forma iniţială".

Conducerea Primăriei Timişoara vrea să le plătească jucătorilor de la echipa de fotbal Poli indemnizaţiile de câte 10.000 de lei de persoană, ceea ce ar presupune scoaterea din bugetul local a sumei de 750.000 de lei. Iniţiativa executivului municipalităţii va putea fi pusă în practică, dacă aleşii locali o vor vota.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că membrii Comitetului Executiv au validat decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv prin care clubul FC Timişoara îşi recapătă dreptul de folosinţă al numelui Politehnica, a culorilor şi palmaresului.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că gruparea bănăţeană şi-a recuperat palmaresul şi toate drepturile conexe de la societatea condusă de Claudiu Zambon printr-o hotărâre a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Discuţiile care au avut loc, marţi seara, între conducerea clubului de fotbal Poli Timişoara şi administraţia locală privind preluarea clubului de către autorităţile timişorene şi Universitatea Politehnica Traian Vuia (UPT) s-au încheiat fără niciun rezultat concret.

Schimbarea acţionariatului la SC Politehnica Timişoara SA nu schimbă cu nimic condiţiile de licenţiere, chiar dacă administraţiile locală şi judeţeană şi Universitatea Politehnica "Traian Vuia" Timişoara ar prelua integral acţiunile clubului, a declarat marţi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.

Liderii judeţeni ai partidelor PNL, PSD, PDL şi PNŢCD şi rectorul UPT, Nicolae Robu, au ajuns la un consens pentru susţinerea fenomenului sportiv Politehnica Timişoara de către Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Universitatea Politehnică prin preluarea integrală (100%) a acţiunilor clubului de fotbal FC Timişoara.

Echipa FC Timişoara, din Liga 2, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia rusă Alania Vladikavkaz, în ultimul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Spania, informează site-ul oficial al clubului bănăţean. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Marat Bikmaev, în minutul 33.

Plenul reunit al CL Timişoara şi Judeţean Timiş, întrunit pentru a discuta rezultatele auditului la clubul de fotbal Poli Timişoara nu a avut efectul scontat, deoarece o parte a aleşilor au părăsit sala de şedinţă când au aflat că trebuie să semneze o clauză de confidenţialitate asupra datelor raportului.

Prima discuţie care a avut loc între liderii locali ai principalelor partide politice pe marginea auditului care a avut loc la Clubul de Fotbal Politehnica Timişoara nu s-a încheiat cu o concluzie clară. Senatorul Nicolae Robu (PNL) a declarat că nu s-a decis nimic, deoarece situaţia este "extrem de complexă".

Echipa FC Timişoara a fost învinsă, duminică, cu scorul de 3-1 (0-0), de formaţia rusă Dinamo Moscova, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Spania, informează site-ul oficial al grupării din Liga 2. Golurile ruşilor au fost marcate de Kokorin (83, 84) şi Smolov (88).

Formaţia FC Timişoara a fost învinsă, joi, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa rusă ŢSKA Moscova, într-un meci din cadrul turneului amical "Marbella Cup", informează site-ul oficial al clubului bănăţean. Golurile au fost înscrise de Alan Dzagoev, în minutele 17 şi 50. FC Timişoara a evoluat în următoarea formulă:

Echipa FC Timişoara a învins, luni, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia georgiană FC Zestafoni, într-un meci din cadrul turneului amical "Marbella Cup", informează site-ul oficial al grupării din Liga 2. Golurile învingătorilor au fost marcate de Axente (12, 33) şi Popovici (82).

FC Timişoara ar putea avea, în anii următori, un complex sportiv modern, în zona "Dan Păltinişanu". Un proiect care prevede construirea unui nou stadion şi a unei săli polivalente moderne a intrat în lista de buget pentru 2012 a Consiliului Judeţean. Noul stadion ar urma să fie înălţat pe locul actualei arene "Dan Păltinişanu".

Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS), cu sediul la Lausanne (Elveţia), a confirmat faptul că fundaşul Laszlo Sepsi a devenit liber de contract, în urma litigiului cu FC Timişoara, conform documentelor prezentate duminică de firma de avocatură Chiuariu & Asociaţii, care îl reprezintă pe fotbalist.

Firma de avocatură Chiuariu & Asociaţii, în numele fotbalistului Laszlo Sepsi, a avut câştig de cauză la TAS de la Lausanne în procedura deschisă împotriva clubului FC Timişoara, se arată într-un comunicat. Reprezentarea jucătorului în faţa TAS a fost asigurată de avocaţii Tudor Chiuariu şi Josep Vandellos.

Echipa de fotbal FC Timişoara (locul 2 în seria a II-a a ligii secunde) va întâlni puternica formaţie rusă Rubin Kazan, în prima faza a turneului "Marbella Cup Costa del Sol 2012", care va avea loc în Spania, anunţă site-ul oficial al grupării bănăţene. FC Timişoara va efectua un cantonament la Marbella, între 1 şi 17 februarie.

Daniel Stanciu, managerul echipei Poli Timişoara, opinează că gruparea bănăţeană poate deveni un club puternic, dacă în luna ianuarie se va concretiza asocierea cu autorităţile locale. "Depindem foarte mult de ceea ce se va întâmpla în ianuarie", a declarat Daniel Stanciu.

Fostul jucător de fotbal Cosmin Contra va împlini joi vârsta de 36 de ani. Născut la 15 decembrie 1975, în oraşul Timişoara, Cosmin Contra şi-a început cariera ca jucător la Poli Timişoara, unde a evoluat timp de trei sezoane. În ianuarie 1996 a ajuns la Dinamo, iar după un sezon şi jumătate a fost transferat la Alavés.

Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la zece ani de detenţie în dosarul Rafo, că sentinţa reprezintă o eroare judiciară, care va fi îndreptată de avocaţii săi la Curtea de Apel. "Este o eroare judiciară, avocaţii o să o îndrepte la Curtea de Apel", a spus Iancu.

Preşedintele Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat într-un comunicat postat pe site-ul clubului, că, în vara care a trecut, a propus autorităţilor locale desfiinţarea clubului de fotbal. Marian Iancu a detaliat situaţia financiară a clubului bănăţean, cu datoriile şi sumele de încasat, plus estimări pentru următorul an.

Oficialii poliști au încheiat, în aceste zile, conturile cu Gueye Mansour. Cel mai vechi jucător al Politehnicii se desparte astfel de clubul alb-violet după mai bine de 7 ani. Senegalezul a trecut, în ultimul an, printr-un adevărat coșmar, fiind nevoit să se opereze de două ori la genunchiul drept.

Obiectivele echipei de fotbal Poli Timişoara pentru sezonul 2011-2012 sunt revenirea în Liga 1 şi calificarea în finala Cupei României, a declarat miercuri, 17 august, preşedintele Consiliului Director al clubului din liga secundă, Gheorghe Chivorchian.

Poli Timişoara a învins cu 1-0, pe CSM Şcolar Reşiţa, într-o partidă de verificare disputată pe Stadionul "Dan Păltinişanu". Unicul gol al meciului a fost marcat de Axente, în minutul 33. Pentru Poli a fost ultimul meci de verificare înaintea debutului în sezonul 2011-2012 al Ligii 2 la fotbal.

Poli Timişoara a câştigat cu scorul de 2-0(0-0) meciul amical disputat în compania echipei nou-promovată în Liga a 2-a, Luceafărul Oradea, informează site-ul oficial al timişorenilor. Jocul a fost dominat clar de echipa de pe Bega care a irosit şanse importante prin Axente, Zăgrean, Goga sau Popa.

Echipa Politehnica Timişoara a încheiat cu o înfrângere stagiul de pregătire de la Gyula (Ungaria), fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-1, de formaţia Debrecen (locul 2 în Ungaria), informează site-ul oficial al grupării din liga a doua. Golul timişorenilor a fost reuşit de Axente, în minutul 5.

Managerul sportiv Daniel Stanciu, a declarat că portarul Costel Pantilimon a fost împrumutat la gruparea Manchester City, englezii având opţiune de cumpărare, dar că mai sunt câteva detalii de pus la punct. "Mai sunt cateva detalii de pus la punct, dar totul este bătuit în cuie", a spus Stanciu.

Portarul echipei Politehnica Timişoara, Costel Pantilimon, a semnat un contract cu gruparea engleză Manchester City, a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, clubul insular, fără a preciza însă durata înţelegerii. Manchester City a notat că Pantilimon a fost adus la gruparea engleză ca rezervă a titularului Joe Hart.

Antrenorul ceh Dusan Uhrin va conduce miercuri dimineaţă, de la ora 9:30, ultimul antrenament în calitate de "principal" al echipei Politehnica Timişoara, informează site-ul oficial al grupării bănăţene. Joi, de la ora 12:00, Duşan Uhrin va susţine o conferinţă de presă la stadionul "Dan Păltinişanu" .

Sorin Ghionea a părăsit Timișoara după o jumătate de an. În urma deciziei TAS, de a menține hotărârea Comisiei de Apel, fundașul a fost lăsat să plece, din postură de jucător liber de contract. În vârstă de 32 de ani, Ghionea s-a înțeles cu gruparea greacă Kavala pentru un angajament pe două sezoane.

Preşedintele clubului Poli Timişoara a declarat că nu mai este motivat să investească în fotbal după ce TAS a ratificat decizia FRF de a nu-i acorda licenţa echipei bănăţene. El a adăugat însă că retragerea sa din cadrul grupării se va face treptat şi că Poli Timişoara va miza în viitor pe jucători tineri.

Echipa Poli Timişoara a învins, cu scorul de 1-0, formaţia FC Bihor, într-un meci amical disputat, vineri, la Timişoara. Golul a fost înscris de Dorin Goga, în minutul 56. Cele două echipe s-au întâlnit şi marţi, la Oradea, când FC Bihor s-a impus cu scorul de 3-1.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis să propună Adunării Generale a FRF declararea ca "persona non grata" a lui Marian Iancu, patronul echipei FC Timişoara, vineri, cu 10 voturi pentru şi două împotrivă, la solicitarea preşedintelui FRF, Mircea Sandu.

Echipa Poli Timişoara a câştigat, joi, ultimul meci de pregătire al cantonamentului din Austria, învingând, cu scorul de 9-0, formaţia de amatori SV Bischofshofen. Golurile au fost reuşite de Dorin Goga (3), Mircea Axente (3), Tosaint Ricketts, Adrian Popa şi Alexandru Popovici.

Poli Timişoara a fost învinsă de formaţia macedoneană FK Skendija cu scorul de 3-2 (2-1), marţi, la Seekirchen, într-un meci amical de fotbal din stagiul de pregătire din Austria. Ultimul meci al bănăţenilor în acest stagiu va fi în 7 iulie, cu Skenderbeu (campioana Albaniei), de la ora 19:00, la Bischofshofen.

Marţi 5 iulie, echipa de fotbal Poli Timişoara va juca un meci amical cu FK Shkendija, din prima liga macedoneană, în stagiul de pregătire din Austria. Partida va începe la ora 16:30, ora României, şi se va disputa la Seekirchen. Iniţial, bănăţenii trebuiau să joace marţi cu campioana Georgiei, FC Zestafoni.

Poli Timişoara a fost învinsă cu scorul de 1-0 de campioana Azerbaidjanului, Neftci Baku, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, la Jenbach, în cadrul stagiului de pregătire din Austria. Fostul internaţional belgian Emile Lokonda Mpenza a marcat unicul gol al partidei, în min. 69.

Poli Timişoara a învins formaţia de eşalon inferior SV Austria Salzburg cu scorul de 3-0 (3-0), vineri, 1 iunie la Bischofshofen, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria. Poli s-a impus prin golurile marcate de Dorin Goga (2, 40) şi Rafael Rocha (31).

Portarul Pedro Taborda, care în ultimele trei sezoane a jucat la Poli Timişoara, a revenit la Associação Naval 1º de Maio, în a doua ligă din Portugalia, el semnând un contract pe un sezon, informează A Bola. Taborda, în vârstă de 33 de ani, a venit la Poli Timişoara în 2008, chiar de la Naval, unde juca de patru sezoane.

Poli Timişoara a învins formaţia slovacă Tatran Presov cu scorul de 2-1 (1-0), joi, la Bischofshofen, în primul meci din stagiul de pregătire din Austria. Pentru bănăţeni au punctat Tosaint Ricketts (27) şi Stefan Nikolic (80), golul lui Tatran fiind semnat de Guba (70). Slovacii au avut o bară în minutul 15.

Echipa de fotbal Poli Timişoara şi-a stabilit programul celor cinci meciuri amicale din stagiul de pregătire de la Saalfelden (Austria), unde se află de luni. Astfel, primul meci al bănăţenilor va avea loc pe 30 iunie, cu Tatran Presov (Slovacia), ora 19:00, la Bischofshofen, şi nu cu MFK Kosice, cum se anunţase iniţial.

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a infirmat, într-un comunicat remis, luni, zvonurile potrivit cărora ar urma să investească la FC Timişoara şi a precizat că nu va prelua nicio echipă de fotbal, deoarece nu are puterea financiară pentru a face performanţă.

Formaţia FC Timişoara a fost învinsă, miercuri, la Tiszaujvaros (Ungaria), cu scorul de 2-1, de echipa ungară Ferencvaros Budapesta, într-un meci de pregătire, informează site-ul oficial al grupării bănăţene. Timişorenii au marcat prin Mircea Axente (88).

Andrea Traverso, Directorul UEFA pentru Licenţierea Cluburilor şi Fair-Play-ul Financiar, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că FC Timişoara nu a primit licenţa pentru a participa în sezonul viitor al cupelor europene, chiar dacă a ocupat locul doi în campionatului trecut.

FC Timişoara este echipa cu cei mai mulţi spectatori la meciurile de pe teren propriu, ea fiind urmărită din tribune în ediţia 2010-2011 a Ligii 1 de aproximativ 180.000 de fani, 76.000 în tur şi 103.500 în retur. Echipa cu cei mai puţini spectatori este Unirea Urziceni, care a strâns doar 21.400 de fani.

Echipa de fotbal Poli Timişoara va pleca sâmbătă într-un stagiu de pregătire la Debrecen (Ungaria), care va dura până pe 22 iunie. În cadrul acestui cantonament, găzduit de "Debrecen Sportcentrum", Poli va disputa un meci amical cu Ferencvaros Budapesta, pe 22 iunie, de la ora 17:00, ora României.

Mijlocaşul echipei FC Timişoara, Ianis Zicu, a ajuns, miercuri, la Sofia unde va efectua vizita medicală şi în proporţie de 99 la sută va semna un contract cu formaţia ŢSKA, a anunţat cotidianul TopSport, citându-l pe Ioan Becali.

FC Timişoara se reuneşte azi, la ora 18:00, dar fără jucătorii aflaţi la final de contract. "Toţi jucătorii sunt cu banii la zi, mai puţin patru dintre ei, cărora nu le vom prelungi contractele. Ei sunt restanţi pe două luni", a afirmat preşedintele Marian Iancu.
|