|
Juventus Torino încearcă un transfer extrem de important în această vară. Finalista Ligii Campionilor vrea să-l aducă pe Andrés Iniesta de la FC Barcelona.
Potrivit presei italiene, campioana din Serie A vrea să dea o lovitură în perioada de mercato, aşa
Internazionale Milano a anunțat oficial vineri că noul său antrenor este Luciano Spalletti, fost la AS Roma, care va avea sarcina de a pune ordine în sânul unui club care iese dintr-un sezon catastrofal.
Spalletti, care miercuri va susține prima sa
Tehnicianul Simone Inzaghi şi-a prelungit, miercuri, cu trei ani contractul cu gruparea Lazio Roma, la care este legitimat Ştefan Radu. Noul acord este valabil până în 2020.
Inzaghi, în vârstă de 41 de ani, se află la conducerea echipei din Roma
Luciano Spalletti a declarat marți că este bucuros pentru faptul că va prelua banca tehnică a echipei de fotbal Internazionale Milano, după ce a părăsit pe AS Roma, el urmând să plece în China pentru a discuta și cu proprietarul
Juventus nu renunță la gândul de a câștiga Liga Campionilor. Gruparea italiană are deja nume grele pe lista de achiziții pentru vara acestui an. Dintre toți jucătorii doriți, doi reprezintă adevărate priorități, scrie Gazzetta dello Sport. Este vorba de mijlocașul
Pentru "loialitate excepțională, Francesco Totti, care a disputat duminica trecută ultimul lui meci cu AS Roma, a fost desemnat laureat al "Premiului președintelui Uniunii Europene de Fotbal", recompensă care nu a mai fost atribuită din 2014, dar reactivată acum, pentru
Tânărul mijlocaș român Ianis Hagi a evoluat aproape o repriză pentru Fiorentina în partida pe care echipa sa a încheiat-o la egalitate pe teren propriu, scor 2-2, cu formația Pescara, duminică, în cea de-a 38-a și ultima etapă a campionatului
Sambata 27 mai 2017
27.05.2017, 19:00
Atalanta Bergamo - ChievoVerona 1 - 0 (0-0)
A marcat: 1-0 Gomez (52)
27.05.2017, 19:00
Bologna FC - Juventus FC 1 - 2 (0-0)
Au marcat: 1-0 Taider (52), 1-1 Dybala (70), 1-2 Kean (90+4)
Duminica 28 mai 2017
28.05.2017, 16:00
Cagliari Calcio
Francesco Totti, emblematicul fotbalist al lui AS Roma, în vârstă de 40 de ani, a luat loc pe banca de rezerve la meciul său de adio, care se joacă duminică, pe stadionul "Olimpic" din capitala Italiei, împotriva echipei Genoa, în
Fotbalistul italian Francesco Totti, în vârstă de 40 de ani, va juca, duminică, ultimul meci al carierei de fotbalist, iar Adrian Mutu, managerul lui Dinamo, a transmis un mesaj, prin intermediul paginii de Facebook, în care povesteşte un episod trăit
AC Milan insistă pentru transferul atacantului Moussa Dembélé (20 de ani), de la Celtic Glasgow. Autor a 32 de goluri în 49 de meciuri în toate competițiile din acest sezon, Dembele a intrat în vizorul multor cluburi mari din Europa.
Echipa Internazionale Milano, cu portarul Ionuţ Andrei Radu pe banca de rezerve, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), formaţia Lazio Roma, într-un meci din etapa a 37-a şi a obţinut primul succes după opt partide în
Echipa de fotbal Juventus Torino a câștigat al șaselea său titlu consecutiv de campioană a Italiei, duminică, după victoria înregistrată pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în fața formației Crotone, într-o partidă din cadrul etapei a 37-a din Serie
Sambata 20 mai 2017
20.05.2017, 19:00
ChievoVerona - AS Roma 3 - 5 (2-2)
Au marcat: 1-0 Castro (15), 1-1 El Shaarawy (28), 2-1 Inglese (37), 2-2 Salah (42), 2-3 El Shaarawy (58), 2-4 Salah (76), 2-5 Dzeko (83), 3-5 Inglese (86)
20.05.2017, 21:45
SSC
Atacantul George Puşcaş a marcat un gol în partida pe care echipa sa Benevento a câştigat-o, joi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), în faţa formaţiei Pisa, în ultima etapă din Serie B. Benevento va juca barajul pentru promovarea
Juventus Torino a câștigat Cupa Italiei la fotbal, miercuri seara, pe "Stadio Olimpico" din Roma, după ce a învins-o în finală pe Lazio SS cu scorul de 2-0 (2-0).
Juve, care este foarte aproape de a realiza al treilea său event
Papa Francisc i-a îndemnat pe fotbaliști să fie exemple pentru admiratorii lor, cu ocazia primirii la Vatican a jucătorilor lui Juventus Torino și Lazio Roma, care vor disputa miercuri finala Cupei Italiei, relatează EFE.
Mare iubitor al fotbalului și suporter al
Sambata 13 mai 2017
13.05.2017, 19:00
Fiorentina - Lazio 3 -2 (0-0)
Au marcat: 0-1 Keita (55), 1-1 Babacar (67), 2-1 Kalinic (73), 3-1 Lombardi (76 autogol)
13.05.2017, 21:45
Atalanta Bergama - AC Milan 1 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Conti (44), 1-1 Deulofeu (88)
Duminica
Sambata 6 mai 2017
06.05.2017, 19:00
SSC Napoli - Cagliari Calcio 3 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Mertens (2), 2-0 Mertens (49), 3-0 Insigne (67), 3-1 Farias (90+2)
06.05.2017, 21:45
Juventus FC - Torino FC 1 - 1 (0-0)
Au marcat: 0-1 Ljajic (52), 1-1
Francesco Totti, legendarul fotbalist al echipei AS Roma, în vârstă de 40 de ani, se va retrage la finalul sezonului, a afirmat miercuri într-o conferință de presă noul director sportiv al clubului din capitala Italiei, Ramon Rodriguez Verdejo "Monchi".
Monchi a
Atacantul danez al echipei FC Copenhaga, Andreas Cornelius, a fost achiziţionat de formaţia Atalanta Bergamo şi va juca în Serie A din sezonul viitor, a anunţat, marţi, site-ul oficial al clubului italian.
Gruparea italiană, aflată pe locul cinci în Serie A,
Formaţia SSC Napoli, cu fundaşul Vlad Chiricheş pe banca de rezerve, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Internazionale Milano, în etapa a 34-a a campionatului Italiei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de José Callejón, în
Vineri 28 aprilie 2017
28.04.2017, 21:45
Atalanta Bergamo - Juventus FC 2 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Conti (45), 1-1 Spinazzola (50 autogol), 1-2 Alves (83), 2-2 Freuler (89)
Sambata 29 aprilie 2017
29.04.2017, 21:45
Torino FC - Sampdoria
Au marcat:
Duminica 30 aprilie 2017
30.04.2017, 13:30
AS Roma
Echipa Juventus Torino a remizat, vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Atalanta Bergamo, în primul meci al etapei a 34-a a campionatului Italiei.
Pentru Atalanta au punctat Conti (45) şi Freuler (89), iar pentru Juventus au înscris Spinazzola (50 autogol)
Sambata 22 aprilie 2017
22.04.2017, 19:00
Atalanta Bergamo - Bologna FC 3 - 2 (2-1)
Au marcat: 1-0 Conti (3), 2-0 Freuler (14), 2-1 Destro (16), 2-2 Di Francesco (61), 3-2 Caldara (75)
22.04.2017, 21:45
Fiorentina - Inter Milano 5 - 4 (1-2)
Au marcat: 1-0
Sambata 15 aprilie 2017
15.04.2017, 13:30
Inter Milano - AC Milan 2 - 2 (2-0)
Au marcat: 1-0 Candreva (36), 2-0 Icardi (44), 2-1 Romagnoli (83), 2-2 Zapata (90+7)
15.04.2017, 16:00
AS Roma - Atalanta Bergamo 1 - 1 (0-1)
Au marcat: 0-1 Kurtic (22), 1-1
AC Milan a intrat de vineri într-o nouă eră în care noul conducător, chinezul Li Yonghong, a anunțat deschiderea unui nou capitol în istoria legendarului club italian de fotbal, după 31 ani sub conducerea lui Silvio Berlusconi.
"Astăzi e o zi
Silvio Berlusconi, care a vândut joi unor investitori chinezi clubul italian de fotbal AC Milan, după ce a fost 31 de ani președintele acestuia, a asigurat că va rămâne "mereu primul tifoso al echipei".
"Părăsesc astăzi, după mai bine de 30
Clubul italian de fotbal AC Milan, unul dintre cele mai prestigioase din lume, a fost vândut oficial joi unui grup de investitori chinezi, Rossoneri Sport Investment Lux, pentru 740 de milioane de euro, a anunțat fostul proprietar, Fininvest, holdingul lui
Sambata 8 aprilie 2017
08.04.2017, 16:00
Empoli FC - Pescara Calcio 1 - 1 (1-1)
Au marcat: 1-0 El Kaddouri (9), 1-1 Caprari (31)
08.04.2017, 19:00
Atalanta Bergamo - Sassuolo Calcio 1 - 1 (0-1)
Au marcat: 0-1 Pellegrini (36), 1-1 Cristante (73)
08.04.2017, 21:45
Juventus FC -
Juventus Torino s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, miercuri seara, deși a fost învinsă în deplasare de SSC Napoli cu scorul de 3-2, în manșa secundă a semifinalelor.
"Bătrâna Doamnă", care se impusese cu 3-1 în primul meci, va
Formaţia Lazio Roma, cu fundaşul Ştefan Radu rezervă, a fost învinsă, scor 3-2, miercuri, în deplasare, cu echipa AS Roma, dar a reuşit calificarea în finala Cupei Italiei, după ce în tur s-a impus, scor 2-0.
Marţi, pentru AS Roma au
Echipa Internazionale Milano a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de formaţia Sampdoria Genova, în ultimul meci al etapei a 30-a a campionatului Italiei, informează Gazzetta dello Sport.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Schick (50)
Sambata 1 aprilie 2017
01.04.2017, 19:00
Sassuolo Calcio - Lazio 1 - 2 (1-1)
Au marcat: 1-0 Berardi (26 penalty), 1-1 Immobile (42), 1-2 Consigli (83 autogol)
01.04.2017, 21:45
AS Roma - Empoli FC 2 - 0 (1-0)
Au marcat: 1-0 Dzeko (12), 2-0 Dzeko (56)
Duminica
Fondul american de capital Elliott va ajuta consorţiul de investitori chinezi care vrea să cumpere clubul italian de fotbal AC Milan, cu o investiţie de 253 de milioane de euro.
Cele două părţi au semnat un acord care prevede că fondul
Sambata 18 martie 2017
18.03.2017, 19:00
Torino FC - Inter Milano 2 - 2 (1-1)
Au marcat: 0-1 Kondogbia (27), 1-1 Baselli (33), 2-1 Acquah (59), 2-2 Candreva (62)
18.03.2017, 21:45
AC Milan - Genoa 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Fernandez (33)
Duminica 19 martie
AC Milan a învins, sâmbătă seară, scor 1-0, pe teren propriu, formația Genoa, în etapa a 29-a din Serie A.
Mati Fernandez a inscris, în minutul 33, unicul gol al disputei de la Milano.
După acest succes, Milan s-a apropiat de zona
Real Madrid vrea să-l transfere în vară pe Gianluigi Donnarumma, 18 ani, portarul-minune al celor de la AC Milan. Goalkeeperul poate semna un contract de profesionist, după ce a bifat majoratul la 25 februarie, dar deocamdată nu se grăbeşte.
Donnarumma nu
Zlatan Ibrahimović, fotbalistul suedez căruia la finalul sezonului îi expiră contractul cu Manchester United, a declarat că nu exclude posibilitatea să semneze cu echipa italiană SSC Napoli, deși se simte bine la actuala sa formație, relatează portalul goal.com.
Invitat la microfonul
Juventus FC - AC Milan 2 - 1, Genoa - Sampdoria 0 - 1, Sassuolo Calcio - Bologna FC 0 - 1, ChievoVerona - Empoli FC 4 - 0, Fiorentina - Cagliari Calcio 1 - 0, Inter Milano - Atalanta Bergamo 7 - 1, Pescara Calcio - Udinese Calcio 1 - 3, SSC Napoli - FC Crotone 3 - 0, US Palermo - AS Roma 0 - 3, Lazio - Torino FC 3 - 1
Juventus a învins marea rivală AC Milan cu scorul de 2-1, vineri seara, la Torino, într-un meci din etapa a 28-a a campionatului de fotbal al Italiei, grație unui penalty controversat transformat în ...
AS Roma - SSC Napoli 1 - 2, Sampdoria - Pescara Calcio 3 - 1, AC Milan - ChievoVerona 3 - 1, Atalanta Bergamo - Fiorentina 0 - 0, Cagliari Calcio - Inter Milano 1 - 5, Empoli FC - Genoa 0 - 2, FC Crotone - Sassuolo Calcio 0 - 0, Torino FC - US Palermo 3 - 1, Udinese Calcio - Juventus FC 1 - 1, Bologna FC - Lazio 0 - 2
Formaţia Lazio Roma, fără fundaşul Ştefan Radu, suspendat, a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa AS Roma, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.
Golurile au fost marcate de Sergej ...
Formaţia SSC Napoli, cu fundaşul Vlad Chiricheş pe banca de rezerve, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1, de echipa Juventus Torino, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Pentru Juventus, Paulo Dybala a marcat din penalty în minutele 47 şi 69 şi Gonzalo Higuain în minutul 64...
SSC Napoli - Atalanta Bergamo 0 - 2, Juventus FC - Empoli FC 2 - 0, US Palermo - Sampdoria 1 - 1, ChievoVerona - Pescara Calcio 2 - 0, FC Crotone - Cagliari Calcio 1 - 2, Genoa - Bologna FC 1 - 1, Lazio - Udinese Calcio 1 - 0, Sassuolo Calcio - AC Milan 0 - 1, Inter Milano - AS Roma 1 - 3, Fiorentina - Torino FC 3 - 1, Fiorentina - Torino FC 2 - 2
Napoli a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Atalanta, în primul meci al etapei a 26-a a din Serie A.
Juventus Torino a trecut cu 2-0 de Empoli, sâmbătă, pe teren propriu, în cea de-a 26-a etapă din Serie A. Campioana Italiei a marcat primul gol abia în repriza secundă. Mario Mandžukić a reluat în bară o centrare a lui Juan Cuadrado...
Responsabilii clubului de fotbal AS Roma au ajuns la un acord cu Primăria capitalei Italiei, în privința construirii noului stadion pentru gruparea "giallorossa", un proiect vechi de cinci ani, aflat însă într-un punct mort de mai multe luni.
Juventus FC - US Palermo 4 - 1, Atalanta Bergamo - FC Crotone 1 - 0, Empoli FC - Lazio 1 - 2, Bologna FC - Inter Milano 0 - 1, ChievoVerona - SSC Napoli 1 - 3, Pescara Calcio - Genoa 5 - 0, Sampdoria - Cagliari Calcio 1 - 1, Udinese Calcio - Sassuolo Calcio 1 - 2, AS Roma - Torino FC 4 - 1, AC Milan - Fiorentina 2 - 1
Juventus a învins-o pe Palermo cu scorul de 4-1, vineri seara, la Torino, în prima partidă din etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Italiei.
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|