Brazilianul José Carlos Nepomuceno Mozer, fost fundaş central al echipei Flamengo, precum şi al formaţiilor Olympique Marseille şi Benfica Lisabona, a fost numit luni în funcţia de antrenor al echipei Raja Casablanca, a anunţat campioana Marocului la fotbal pe site-ul internet.
Carlos Mozer, în vârstă de 48 de ani, a semnat un contract pe un an în prezenţa preşedintelui clubului, Abdellah Rhallam, se arată în comunicatul grupării marocane, fără a fi oferite detalii financiare.
Noul antrenor al echipei din Casablanca, care îl înlocuieşte pe portughezul Jose Romao, şi-a încheiat cariera de jucător la Benfica Lisabona, devenind în sezonul 2000-2001 secundul lui Jose Mourinho la aceeaşi formaţie
.