CSM Rm. Vâlcea a suferit miercuri seara primul eşec din amicale, 0-3 la Mediaş cu echipa de Liga I, Gaz Metan.
Sibienii au marcat prin Sabou(44), Pârvulescu (52) şi Hoban (73), da au rata şi un penalty prin Eric în prima repriză. Oficialii clubului vâlcean acuză ocazile ratate în situaţie de unu la unu cu portarul advers de către Vasile Onofrei şi Ir.Găman.
“Scorul este unul drastic, dar nu reflectă realitatea de pe teren, jocul nostru a fost unul foarte bun. În prima repriză, gazdele au primit un penalty gratuit, apoi au marcat cu noroc în ultimul minut, dar noi a avut cea mai mare ocazie, prin Vasile. Chiar dacă în repriza secundă am jucat cu mulţi copii, tot ne-am creat ocazii”, a spus antrenorul CSM-ului, Alin Artimon.
Tehnicianul din Zăvoi nu a pus miză pe rezultatul amicalului de la Mediaş, preferând antrenamente dure în acesată săptămână, una dedicată mai mult pregătiri fizice.
CSM Rm. Vâlcea: Perianu – Pasăre, Vişa, Dinu, Goge – Vasile, Gârlă, S.Popescu, R.Dobre – Boroiban, Roman. Au mai intrat: Rusandu, Pârvu, I.Popa, Dandea, Roşca, Băltăţeanu, Onofrei şi Ir.Găman.
Vâlcea a învins la limită pe Triumf Craiova
În prima partidă de verificare de pe teren propriu din această vară, CSM Rm. Vâlcea a învins azi cu 2-1(2-1) pe echipa de Liga a III-a Triumf Craiova, într-un meci disputat pe terenul din Căzăneşti. Pentru echipa de Liga a II-a au marcat doi jucători veniţi în probe, Negruţ şi Voinea. De altfel, autorul celui de-al doilea gol, atacantul Augustin Voinea, venit de la Viitorul Pucioasa a fost păstrat deocamdată în Zăvoi şi se va antrena sub comanda lui Artimon. Tehnicianul va decide săptămâna viitoare în privinţa transferului lui Voinea.