Golgeterul vâlcenilor din sezonul trecut, Enache Câju este refăcut după ruptura fibrilară suferită la începutul perioadei de pregătire şi a început alergările uşoare în Zăvoi. Dacă recuperarea atacantului decurge bine, el s-ar putea antrena normal începânde de săptămâna viitoare.
"O să văd cum mă simt, dacă mai am dureri voi merge săptămâna viitoare la clinica particulară din Belgrad, unde a fost şi Mihuţ în primăvară. Nu ştiu dacă mai este posibil un transfer al meu. Conducerea clubului mi-a propus să rămân până în iarnă, să-mi reintru în formă şi să plec atunci. Dar, se ştie că la Vâlcea sunt probleme cu banii, eu nu aş vrea să renunţ la niciun leu din contract" a spus Câju.
Artimon, cu ochii pe Fortuna
Pentru că meciul de la Salonta, din prima etapă a Seriei Vest este sub semnul întrebării, antrenorul CSM-ului, Alin Artimon este mai mult cu ochii pe nou-promovata Fortuna Covaci, echipă care va veni în Zăvoi pe 22 august, în etapa a II-a a Seriei Vest.
Vâlcenii nu ştiu încă dacă va evolua sau nu în prima etapă, pe 15 august, când CSM ar trebui să joace la Salonta, dar bihorenii sunt în pragul desfiinţării, astfel tehnicianul din Zăvoi, Alin Artimon strâge date despre Fortuna Covaci.
"Noi ne vom pregăti pentru a juca şi în prima etapă, Liberty s-a înscris la FRF pentru noua ediţie de campionat. Totuşi, suntem într-o situaţie ciudată, nu pot pregăti jocul ca de obicei pentru că nu ştim nimic despre adversari. Deocamdată, am strâns mai multe date despre Fortuna, cu care jucăm în etapa a II-a" a explicat antrenorul CSM-ului, Alin Artimon.
Săptămâna trecută, tehnicianul şi-a trimis secunzii pentru a spiona pe nou-promovata Fortuna Covaci, care a învins cu 4-0 pe Progresul Gătaia, echipă care activează în Liga a III-a.