Selecţionerul echipei de fotbal a Senegalului, Lamine Ndiaye, l-a criticat pe omologul său francez, Raymond Domenech, afirmând că acesta l-a convocat pe Bafetimbi Gomis doar pentru a-l împiedica să se alăture naţionalei Senegalului, a anunţat joi presa senegaleză.
"Îl cunosc bine pe Domenech şi îmi este teamă că îl va folosi doar cinci minute, după care va sta pe bancă", a afirmat Ndiaye, care încă mai speră să-l vadă pe atacantul de la Saint-Etienne purtând tricoul naţionalei Senegalului.
Atacantul Bafetimbi Gomis este principala surpriză de pe lista de 30 de jucători anunţată de selecţionerul echipei Franţei, adversara României, pentru stagiul de pregătire la Euro 2008. În vârstă de 22 de ani, el este autorul a 16 goluri în campionatul francez în acest sezon.
"Bafetimbi Gomis nu a împlinit încă 23 de ani, iar atât timp cât el nu poartă tricoul echipei Franţei, el este selecţionabil pentru Senegal", a subliniat antrenorul senegalez.
Selecţionata României va întâlni în ordine Franţa (19:00), pe 9 iunie la Zurich, Italia pe 13 iunie, tot la Zurich (19:00), iar pe 17 iunie Olanda la Berna (21:45), în cadrul Grupei C a turneului final al Campionatului European din Austria şi Elveţia (7-29 iunie).