Cristian Pustai, antrenorul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, a declarat că victoria cu 2-0 a lui CFR Cluj din etapa a 5-a este una meritată, deşi în opinia lui o diferenţă minimă ar fi fost mai justă.
"
Rezultatul este echitabil. Poate 1-0 ar fi fost mai echitabil", a afirmat tehnicianul la conferinţa de presă de după meci.
"
Am încercat să jucăm puţin mai pragmatic, să închidem mai bine culoarele spre poarta noastră", a spus Pustai, care a adăugat că elevii săi nu au reuşit să fie periculoşi, deşi la pauză el le-a cerut să fie "mai îndrăzneţi".
Potrivit lui, primul gol s-a datorat unei erori pe partea dreaptă a defensivei. "
Am încercat să revenim în joc, dar am mai primit un gol", a explicat antrenorul.
"
Ne aşteaptă două săptămâni în care trebuie să lucrăm, să vedem ce am greşit", a spus Pustai, care a amintit că următoarele trei partide de pe teren propriu ale Gazului vor fi cu Steaua, Dinamo şi Unirea Urziceni.
Tehnicianul este de părere că echipa, aflată la zero în clasamentul adevărului, ar fi putut realiza mai mult de 6 puncte în primele 5 etape.
De asemenea, răspunzând la o întrebare, Pustai a dezminţit că ar exista un conflict în vestiarul formaţiei pe care o pregăteşte.