Conducerea clubului belgian de fotbal Standard Liege i-a luat apărarea fostului antrenor, Ladislau Boloni, acuzat că ar împiedicat efectuarea unui control antidoping la finalul meciului cu formaţia La Gantoise, disputat în noiembrie 2009, informează presa belgiană.
Directorul general al clubului Standard, Pierre Francois, a precizat că a fost vorba doar de
"o simplă neînţelegere", controlul respectiv efectuându-se fără probleme.
"Constat că sunt multe excese în ceea ce s-a scris pe această temă. În primul rând, Standard nu este implicat în acest caz, însă asta nu a împiedicat clubul nostru să colaboreze cu Parchetul. Apoi, cred că trebuie să recunoaştem că, în cazul lui Boloni, a fost nici mai mult, nici mai puţin decât o simplă neînţelegere. În sfârşit, reamintesc faptul că toate controalele la care jucătorii noştri sunt obligaţi să se supună s-au desfăşurat mereu foarte bine, inclusiv cel despre care vorbeşte în prezent", a declarat Pierre Francois pentru cotidianul "La Derniere Heure".
Presa belgiană anunţase că Boloni riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare pentru că a împiedicat respectivul control, precum şi o amendă cuprinsă între 200 şi 2.000 de euro.