Dintre cei şase fotbalişti la care Farul a renunţat, Gosic s-a prezentat în continuare la pregătirea echipei mari.
Tehnicienii Farului, Dennis Şerban şi Gică Butoiu, au programat antrenamentul de vineri, 23 aprilie, singurul al zilei, pe terenul mare, având sub comandă doar 14 jucători.
Dintre aceştia însă, trei (Senin, Portik şi Gosic) nu au legătură cu echipa mare, astfel că, practic, efectivul primei formaţii a fost format din 11 "marinari": Sardescu, Vlas, Neagu - Măţel, Pătraşcu, Păcuraru, Larie, Cristocea, Matei, Pantelie, Doicaru.
În afară de Chico, Andrade, Ninu, Ene, Gosic şi Rastovac, puşi pe liber, nu au mai participat la antrenament Măcelaru, Fatai, D. Prodan, Tudorache, Ignat şi Iovănescu (cedaţi Farului II pentru meciul de la Ianca), M. Soare, B. Teekloh, Gaston, Mansur şi Henry (accidentaţi), iar B. Andone, învoit, se va întoarce la club luni, 26 aprilie, aducând răspunsul în privinţa viitorului său la echipă.
Întrucât Farul a renunţat la sârbul Gosic, Viorel Căpriţă, posibilul viitor director executiv al clubului, a fost surprins când l-a văzut la pregătirea primei formaţii. "Nu are ce căuta la echipa mare. Nu va mai fi aici", a declarat Căpriţă. Alţi trei disponi-bilizaţi, Chico, Andrade şi Ninu, au fost trimişi la echipa a doua, însă, vineri, întrucât satelitul nu a avut antrenament, jucând la Ianca, celor trei le-a fost oferită varianta pregătirii cu o echipă de juniori. Rastovac este şi el plecat acasă, în Slovenia, urmând a reveni la Constanţa luni.
Viorel Căpriţă a mai spus că Farul a demarat tratativele pentru rezilierea contractelor celor şase pe care a anunţat că nu mai contează. "Cu Ene ne-am înţeles deja. Chico şi Andrade au acelaşi impresar, am încercat să-l contactăm, dar nu am reuşit. Se va rezolva şi situaţia lui Ninu", a spus Căpriţă.
Accidentat în partida cu FC Botoşani, Marius Soare a suferit o entorsă de gradul II la genunchiul drept, posibil cu afectarea liga-mentelor. Doctorul Farului, Cristian Dobre, a declarat că situaţia exactă va fi cunoscută luni, 26 aprilie, când jucătorul va efectua un RMN. Sâmbătă, 24 aprilie, Matei va pleca la lotul naţional Under-19, care, între 3 şi 8 mai, va participa, în Ungaria, la Turneul de Elită al preliminariilor Campionatului European.
7 etape au trecut de când Farul nu a mai câştigat un meci în campionat. Singura victorie din retur s-a înregistrat acum 55 de zile, pe 28 februarie, cu Dunărea Giurgiu, la Constanţa. Succesul cu Cetate Suceava va fi primul al Farului după cinci înfrângeri şi două egaluri, golaveraj 4-14.