Marius Vizer, preşedintele Federaţiei internaţionale de judo, a încheiat un parteneriat pe 2 ani cu autorităţile locale din Oradea privind managementul clubului FC Bihor, locul 9 în ultima ediţie a Ligii a 2-a de fotbal.
Luni la Oradea a avut loc o dezbatere publică la care au participat Marius Vizer şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, Radu Tîrle, preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, alţi invitaţi şi iubitori ai fotbalului bihorean.
Vizer, după încheierea parteneriatului, i-a oferit postul de antrenor principal lui Emeric Ienei, care a refuzat, susţinând că preferă un rol de consilier sau consultant.
Preşedintele clubului a rămas Ioan Lucian, în timp ce postul de manager general i-a fost încredinţat lui sensei Florentin Marinescu, fost preparator psiho-fizic al Stelei din 1986.
Pe lista posibililor antrenori figurează germanul Mario Basler, italianul Dario Bonetti, alături de variante autohtone precum Gheorghe Ghit şi Dan Dobai, relatează site-ul
bihor online.