FIFA l-a sancţionat cu o amendă de 3.000 franci elveţieni (2.300 euro) pe atacantul algerian Rafik Saifi pentru pălmuirea unei ziariste la finalul meciului Algeria-SUA (0-1) din cadrul Mondialului sud-african-2010, a anunţat miercuri instanţa conducătoare a fotbalului.
O ziaristă a cotidianului algerian Competition a fost pălmuită în zona de interviuri după meciul pierdut de algerieni în faţa SUA. Ea a depus plângere oficială la Federaţia internaţională (FIFA).
Ziarista Asma Halimi a fost lovită cu palma pe obrazul drept de jucător în zona interviurilor după care a replicat şi ea cu o palmă, potrivit unui jurnalist AFP.
"Am scris un articol despre el cu ceva timp în urmă şi probabil că nu a fost mulţumit", declara după incident Asma Halimi.
Rafik Saifi nu evoluează la niciun club în acest moment.