Echipa sud-coreeană Seongnam Ilhwa s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei la fotbal, în urma victoriei cu 1-0 înregistrată pe teren propriu în faţa formaţiei Al Shabab din Emiratele Arabe United, miercuri, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Cho Dong-Keon, în minutul 30.
Seongnam a obţinut calificarea în ultimul act graţie golurilor marcate în deplasare, după ce Al Shabab a reuşit să se impună cu 4-3 în meciul tur.
Sud-coreenii vor întâlni în finala programată pe 13 noiembrie la Tokyo câştigătoarea întâlnirii dintre Al Hilal (Arabia Saudită), echipa internaţionalului român Mirel Rădoi, şi Zob Ahan din Iran, partidă care se va disputa tot în cursul zilei de miecuri, la Ryad. În meciul tur, iranienii s-au impus la limită, cu 1-0.