Echipa de fotbal Bayern Munchen va disputa un meci de caritate în Japonia, destinat ajutorării victimelor cutremurului devastator din 11 martie urmat de un tsunami, a anunţat preşedintele Comitetului director al clubului german, Karl-Heinz Rummenigge (foto).
"Toţi am urmărit imaginile oribile ale cutremurului şi ale tsunami-ului şi ne-am temut de o posibilă catastrofă atomică. De aceea, la finalul sezonului, Bayern va disputa o partidă de caritate, pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de prietenii noştri japonezi", a declarat Rummenigge.
Data exactă a meciului urmează să fie stabilită de către Federaţia japoneză de fotbal.
"Bineînţeles că Bayern nu va primi nimic pentru a disputa acest meci şi va suporta toate costurile călătoriei. Fondurile obţinute în urma partidei vor fi destinate în totalitate victimelor catastrofei", a adăugat conducătorul campioanei Germaniei.