FIFA a intervenit direct în criza de la Federaţia indoneziană de fotbal, forul mondial numind un comitet interimar care să conducă federaţia de la Jakarta şi să organizeze alegeri până pe 21 mai.
FIFA a anunţat într-un comunicat că un aşa-numit comitet de normalizare va organiza alegeri pentru conducerea Federaţiei indoneziene (PSSI). FIFA consideră că actuala conducere a PSSI nu se mai bucură de credibilitate şi nu este capabilă să rezolve criza. Comitetul de normalizare va fi alcătuit din personalităţi ale fotbalului indonezian, care nu vor concura pentru funcţii în cadrul PSSI, ci vor acţiona ca o comisie electorală.
Decizia FIFA a venit după săptămâni de proteste împotriva controversatului şef al federaţiei, Nurdin Halid. Organizaţia sa nu a reuşit să împiedice constituirea unui campionat independent (LPI), înfiinţat de un magnat local al petrolului, Arifin Panigoro.
Guvernul indonezian a salutat decizia FIFA de a îndepărta de la putere actuala conducere a PSSI. Decizia forului mondial a fost bine primită şi de LPI, care speră că va fi acceptat de viitoarea conducere a PSSI.
În opinia unor jurnalişti, instituirea de către FIFA a unui comitet de normalizare ar putea fi o soluţie pentru rezolvarea crizei de la Federaţia bosniacă de fotbal. Aceasta a fost suspendată pe 1 aprilie de către FIFA şi UEFA, ce reproşează forului de la Sarajevo că nu a adoptat un nou statut conform recomandărilor lor. Bosnia e una din adversarele României în preliminariile Euro 2012.