Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, consideră că participarea echipei sale la viitoarea ediţie a Europa League, în urma retrogradării formaţiei FC Timişoara, care a nu a primit licenţa pentru viitorul sezon, reprezintă "încununarea unei munci de patru ani şi jumătate".
"Decizia este o surpriză, dar probabil, un lucru regulamentar. Dacă despre Timişoara se vorbea de mai mult timp, surprinde faptul că a fost retrogradată şi Gloria Bistriţa. Îmi pare rău că s-a ajuns la această decizie, însă nu pot să ascund că nu suntem bucuroşi de faptul că beneficiem de acest lucru, dar nu ne clădim bucuria pe necazul altuia. Beneficiem datorită parcursului bun, pentru că am reuşit să ne clasăm pe locul 7, un loc merituos în campionatul nostru, şi datorită acestui fapt beneficiem de calificarea în Europa League", a declarat marţi Pustai.
"Se încheie un ciclu de patru ani şi jumătate, un ciclu în care noi am mers tot către vârf, am urcat să zic aşa. Dacă am pornit de pe locul 15 în Liga a 2-a şi ne vedem acum în Europa League este o încununare a unei munci, împreună cu conducerea şi jucătorii. Este un moment de bucurie pentru oraşul Mediaş, deoarece este o premieră şi cred că toţi locuitorii acestui oraş şi din împrejurimi sunt bucuroşi pentru acest lucru".
Antrenorul lui Gaz Metan a precizat, totodată, că echipa sa va face "3 maxim 4" achiziţii în această vară, urmând totodată să renunţe la jucătorii care nu au dat randamentul scontat în sezonul recent încheiat.
"Avem nevoie de întăriri, la fiecare final de campionat este nevoie de o analiză bună, de a schimba anumite lucruri care nu au mers, de a schimba anumiţi jucători care nu s-au integrat în lot, de o împrospătare a lotului. Noi nu am adus niciodată prea mulţi jucători, maxim 5 jucători, cred că şi în acest mercato vom aduce 3 maxim 4 jucători".
Pustai a adăugat că programul echipei nu se va schimba în urma participării la Europa League: "Reunirea va rămâne pe 13 iunie, s-ar putea să apară şi o modificare, să mergem la Sovata pentru 6 zile, să nu rămânem doar aici, în cantonament la Mediaş, după care, între 23 iunie şi 8 iulie, vom merge la Debrecen, dubla din turul doi preliminar al Europa League fiind programată pe 14 şi 21 iulie".
"Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne pregătim, pentru că este un moment foarte important, deoarece reprezentăm România de această dată şi ar fi bine să nu ne facem de râs, iar eu cred că nu ne vom face de râs şi, fiind meciuri eliminatorii, să vedem ce ne vor aduce", a mai spus antrenorul lui Gaz Metan Mediaş.