Mijlocaşul argentinian Dario Conca şi-a reziliat luni contractul cu echipa Fluminense, campioana en titre a Braziliei, pentru a se putea transfera la clubul chinez Guangzhou Evergrande.
În vârstă de 28 ani, Conca a fost desemnat cel mai bun jucător al ediţiei trecute a campionatului brazilian, fiind al doilea argentinian care a primit această distincţie, după Carlos Tevez.
Salariul oferit de chinezi, de 1,6 milioane dolari pe sezon, după cum susţine presa sud-americană, a reprezentat "argumentul" principal care l-a convins pe Dario Conca să să accepte oferta celor de la Evergrande, grupare la care va fi coleg cu brazilienii Cleo, Renato Caja, Muriqui şi Paulao.
Şi pentru Fluminense despărţirea de Conca a reprezentat o afacere foarte bună, în contul clubului din Rio de Janeiro urmând să intre suma de 10 milioane dolari, potrivit ziarelor braziliene.