Federaţia cameruneză de fotbal caută un nou selecţioner, după plecarea spaniolului Javier Clemente, care a ratat calificarea "Leilor neîmblânziţi" la turneul final al Cupei Africii 2012 din Gabon şi Guinea Ecuatorială.
Federaţia speră să găsească un nou antrenor înainte de sfârşitul lunii octombrie, pentru ca acesta să dispună de suficient timp de a pregăti echipa în vederea calificărilor la CM 2014 şi Cupa Africii 2013.
Mai mulţi antrenori străini se află pe lista federaţiei cameruneze, care a discutat deja cu o parte dintre candidaţi.
Trei nume vor fi supuse aprobării ministerului sportului şi educaţiei fizice, săptămâna viitoare, înaintea unei decizii finale.
Presa africană opinează că francezul Denis Lavagne, antrenorul campioanei Coton Sport, se numără printre favoriţi, alături de fostul internaţional Patrick Mboma.
Camerunul, antrenată de Clemente după CM 2010, a ratat pentru a 2-a oară, în 16 ediţii, să se califice la Cupa Africii pe Naţiuni.