Atacantul Mihai Dina, care în turul Ligii 1 a evoluat la echipa CS Mioveni, va susţine probe de joc la formaţia Hoved Budapesta.
Fotbalistul s-a antrenat săptămâna trecută cu CS Mioveni, însă luni a lipsit de la şedinţa de pregătire, iar marţi nu a fost prezent la vizita medicală, informându-i pe oficialii argeşeni că pleacă în Ungaria.
Mihai Dina a debutat în Liga I în 2006 pentru Universitatea Craiova, şi a jucat cinci sezoane la formaţia din Bănie, marcând 25 de goluri. În vară a fost transferat de CS Mioveni, dar nu a jucat decât 421 de minute în zece meciuri, nereuşind să marcheze vreun gol.
În decembrie, înainte de ultima etapă, conducerea clubului CS Mioveni a anunţat că lui Dina i s-a reziliat contractul, însă la începutul acestui an, la reluarea pregătirii, atacantul s-a prezentat la antrenamente sperând la o revenire la echipa argeşeană.