Englezul David Beckham şi-a exprimat dorinţa de a îmbrăca tricoul selecţionatei Angliei pentru a juca la turneul olimpic de fotbal de la Londra, definind în acelaşi timp drept "un vis" cei patru ani petrecuţi la Real Madrid.
"Am jucat alături de mari jucători, iar suporterii au fost incredibili cu mine. Cei patru ani petrecuţi la Real Madrid au fost ca un vis pentru mine", a precizat mijlocaşul englez.
Referindu-se la prezent şi la viitor, jucătorul în vârstă de 36 de ani a afirmat că se află într-o bună formă şi lucrează cu seriozitate pentru a-şi duce la îndeplinire proiectul olimpic.
"Cred că am mari şanse să-l realizez şi de aceea încerc să mă păstrez într-o bună condiţie fizică", a adăugat fostul jucător al echipei Manchester United.
David Beckham şi-a reînnoit cu doi ani contractul cu echipa americană Los Angeles Galaxy, cu care participă în această perioadă la turneul "Desert Diamond Cup", la care mai joacă New England Revolution, Real Salt Lake şi New York Red Bulls.
LA Galaxy va debuta în noul sezon al MLS pe data de 10 martie, în meciul cu Real Salt Lake.