Clubul chinez de fotbal Shanghai Shenhua a anunţat că a obţinut împrumutul tânărului atacant francez Mathieu Manset de la echipa engleză de ligă secundă Reading.
În vârstă de 22 ani, Manset va fi coechipier la Shenhua cu compatriotul său Nicolas Anelka, fostul atacant al lui Chelsea Londra, care a semnat un contract pe doi ani cu gruparea din Shanghai, în luna ianuarie.
Manset va lucra la gruparea chineză sub comanda antrenorului francez Jean Tigana. Detaliile financiare ale contractului de împrumut nu au fost comunicate.
Shanghai Sengua a recrutat deja alţi trei fotbalişti din străinătate: australianul Joel Griffith, brazilianul Moises Moura Pinheiro şi sârbul Mario Bozic.