Fotbalistul echipei Sportul Studenţesc, Răzvan Popa, în vârstă de 14 ani, a declarat după victoria din meciul cu Dinamo, scor 3-1, că gruparea gazdă nu l-a impresionat cu nimic, precizând că diferenţa de pe tabela de marcaj putea fi mai mare.
"E un debut plăcut pentru mine, mai ales că am făcut-o cu o victorie. Nu am avut deloc emoţii pentru că nu sunt un tip emotiv. Sper să batem şi CFR-ul. Dinamo nu m-a impresionat cu nimic, eu zic că îi puteam bate cu un scor mai mare", a spus Popa.
El a precizat că este în clasa a IX-a şi că materia lui favorită este matematica.
"Sunt în clasa a IX-a. Nu am emoţii nici la şcoală. Sper să nu fie niciun profesor de-al meu dinamovist că nu mă mai trece", a glumit fotbalistul.
Viorel Ferfelea a declarat că această victorie le să jucătorilor Sportului o energie în plus.
"Ne aşteptam la meciuri foarte bune. Pe mine nu m-a interesat decât meciul nostru şi m-am gândit că trebuie să câştigăm pentru că trebuie să ieşim din zona aceea periculoasă, să nu mai avem probleme. Ne motivează această victorie împotriva lideului. Ne dă o energie în plus. Important e să ne facem meseria. Aici la Sportul a fost tot timpul vie gaşca nebună, sper însă să avem aceleaşi rezultate ca şi cea din trecut, pentru că nu avem nimic de pierdut", a menţionat Ferfelea.
Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de echipa Sportul Studenţesc, scor 3-1 (2-1), într-un meci din etapa a 21-a a Ligii 1, şi a ratat şansa de a reveni pe primul loc în clasamentul Ligii I, poziţie pe care a trecut CFR Cluj, în urmă cu câteva ore.
Golurile au fost înscrise de Marius Niculae (2) pentru Dinamo, respectiv Alin Nistor (15), Viorel Ferfelea (32) şi Valentin Lazăr (81) pentru Sportul.