Rapid a încheiat la egalitate în deplasare, scor 2-2 (2-0), meciul susţinut în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a 31-a a Ligii 1, după ce a condus cu 2-0, golul egalizator fiind înscris de Nicolae Grigore în propria poartă.
Pentru Gaz Metan au marcat Bawab '79 şi N. Grigore '90 (autogol), iar pentru Rapid au înscris Herea '16 (penalti) şi Roman '37.
0-1: În minutul 15, arbitrul Istvan Kovacs a acordat penalti pentru Rapid, după un henţ al lui Frăsinescu. Herea a executat lovitura de la 11 metri, Pleşca a apărat, însă Kovacs a decis repetarea loviturii deoarece mai mulţi jucători ai gazdelor au intrat în careu înainte de execuţie. A doua oară, Herea a reuşit să marcheze.
0-2: Mihai Roman a deviat în poartă mingea trimisă de Grigorie.
1-2: Bawab a marcat cu un şut din marginea careului.
Din minutul 85, Gaz Metan Mediaş a evoluat cu un jucător mai puţin, Issa Ba primind direct cartonaşul roşu după un fault asupra lui Alexa.
2-2: Nicolae Grigore a marcat cu capul în propria poartă.
Gaz Metan Medias - Rapid Bucuresti 2 - 2 (0-2)
Au marcat: 0-1 Herea (16p), 0-2 Roman (37), 1-2 Bawab (79), 2-2 N. Grigore (90ag)
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Frăsinescu, Muth, Markovici, Vukadinovici - Todea (Breveeld '34), Issa Ba - Avram (D. Roman '46), Bawab, C. Petre (Gheorghe '74) - Vitinho. Antrenor: Cristian Pustai
Rapid: Coman - Rui Duarte, M. Antonio, Burcă, Bozovici - Grigore, Alexa, Grigorie - Roman, Herea (Pancu '72), Surdu (Teixeira '57). Antrenor: Răzvan Lucescu
Cartonaşe galbene: Pleşca, '15, Muth '15, Markovici '74, Breeveld '80 - Bozovici '20, Surdu '53, Alexa '63, Grigorie '81, M. Antonio '87, Burcă '89
Cartonaş roşu: Issa Ba '85
Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs.
Antrenorul Răzvan Lucescu, suspendat pentru acest meci, a stat în tribună.