Federaţia de fotbal din Sudanul de Sud (SSFA) a devenit al 209-lea membru al Federaţiei internaţionale (FIFA), cu ocazia celui de-al 62-lea Congres al FIFA, desfăşurat la Budapesta.
Republica Sudanului de Sud şi-a câştigat independenţa pe 9 iulie 2011 şi a fost admisă între Naţiunile Unite pe 14 iulie 2011.
SSFA şi-a creat statutele fondatoare pe 4 februarie 2012, apoi a devenit al 54-lea membru al Confederaţiei africane (CAF) pe 10 februarie.
Delegaţia sud-sudaneză a venit la tribună cu drapelul său după votul de admitere în cadrul FIFA dat de 98 la sută din membrii acesteia.
După mulţumirile obişnuite, preşedintele SSFA, Oliver Mori Benjamin, a reamintit că ţara sa "se află încă în război". "Vă promitem să dezvoltăm fotbalul pentru a lupta împotriva războiului şi a foametei", a spus el.
"Vă asigur că statul meu, care se află în continuare într-o zonă de război, va ridica în curând cât mai sus drapelul FIFA cu ocazia unui meci", a adăugat el, înainte de a mulţumi Federaţiei din Sudan "pentru cooperarea sa".
Sudanul şi Sudanul de Sud, aflate într-un război mai mult sau mai puţin deschis de la secesiunea lor, trebuie să reia pe 29 mai negocierile suspendate după săptămâni de lupte şi tensiuni la frontiera lor comună.