Jucătorii Florin Dan, Valentin Negru, Sergiu Buş şi Cristi Bud vor evolua la Gaz Metan Mediaş în sezonul viitor, a declarat, vineri, directorul general al grupării medieşene, Ioan Horoba, într-o conferinţă de presă.
Florin Dan
(foto) va semna un contract pe doi ani cu Gaz Metan Mediaş, la fel ca Valentin Negru, iar Sergiu Buş şi Cristi Bud au fost împrumutaţi pentru un sezon de la CFR Cluj:
"În proporţie de 90 la sută am încheiat campania de transferări la Gaz Metan Mediaş. Astăzi, Vali Negru a semnat un contract pe doi ani cu noi. De asemenea au fost împrumutaţi Sergiu Buş şi Bud de la CFR Cluj, pentru un an de zile, şi e pe drum şi Dan Florin, care va semna un contract pe doi ani de zile cu noi. Îmbucurător e că au acceptat condiţiile şi că şi-au dat seama că Gaz Metan e cea mai bună soluţie pentru ei. De asemenea, am prelungit contractul lui Todea şi Ciprian Petre, pe un an de zile. Cred că acum Cristi Pustai are cum să abordeze viitorul sezon. În altă ordine de idei, am reziliat contractul lui Raul del Campo, Dudiţă îşi termină contractul şi ne-am despărţit şi de Liţu şi Bozeşan".
Antrenorul Cristi Pustai s-a declarat mulţumit de achiziţiile făcute în această vară:
"S-au adus jucători buni, să sperăm că se pot acomoda în lotul nostru. Vor mai veni unu sau doi jucători, dar în proporţie de 90 la sută campania este încheiată. Poate un jucător foarte bun în bandă sau la închidere dacă ar mulţumi ar fi înregimentat în lotul nostru. Mai e timp".
Pe 20 iunie la Gaz Metan Mediaş vor susţine probe de joc 23 de jucători străini, 10 englezi, 12 spanioli şi un rus, în trei reprize, fotbaliştii selecţionaţi urmând a fi opriţi în lot.
Gaz Metan Mediaş va susţine un turneu de pregătire în perioada 21 iunie-30 iunie, în Ungaria, unde va disputa patru meciuri amicale, cu MTK Budapesta, Metalurg Zaporoje, Honved Budapesta şi Debrecen.
Bratu nu s-a prezentat la reunirea Gazului
Directorul general Ioan Horoba a declarat că atacantul Florin Bratu va fi sancţionat cu 25 la sută din valoarea contractului pentru că nu s-a prezentat la reunirea echipei antrenate de Cristian Pustai, motivând că îşi dă bacalaureatul.
"Bratu mi-a dat un telefon zilele trecute că el îşi dă bacalaureatul. I-am zis: 'băiatule tu trebuia să-l dai când era de dat, tu eşti jucător profesionist şi din punctul nostru de vedere nu respecţi regulamentul'. Am demarat sancţionarea lui maximă şi să fie ratificată de Comisia de disciplină, 25 la sută din valoarea totală a contractului lui pe un an de zile. Dar eu sper să înţeleagă că nu mai putem continua împreună, că nu s-a adaptat la noi, am dat un rateu şi am un senitment de nereuşită", a spus oficialul grupării medieşene. Marţi, Pustai afirmase că Florin Bratu nu va intra în vederile sale pentru sezonul viitor.
"Deocamdată Bratu nu a fost prezent ieri la reunire. El nu este în vederile mele pentru următorul sezon. Este într-adevăr sub contract, dar situaţia lui va fi probabil lămurită ulterior", a explicat Pustai.