FCM Bacău îl are în probe pe bulgarul Dimităr Stepanov. În vârstă de 26 de ani, Stepanov a evoluat ultima dată la Spartak Varna, în prima ligă bulgară. În cariera sa a adunat peste o sută de partide în primul eşalon din ţara vecină.
"Urmează să ne edificăm asupra potenţialului jucătorului. Meciul de astăzi nu poate fi unul edificator, ţinând cont de faptul că jucătorul a ajuns la 1 noaptea în Bacău iar peste câteva ore era pe teren. Referinţele sale sunt bune şi joacă fundaş central, un post pe care noi avem nevoie de jucători. Este liber de contract şi poate pleca oricând de la Varna", a spus Relu Damian, preşedintele FCM Bacău. Stepanov a fost folosit doar 30 de minute de către antrenorul Cristi Popovici în amicalul cu FC Botoşani.
În cazul în care FCM Bacău se va decide să-l păstreze pe bulgar în lot, situaţia lui Nicholas Vajou devine una incertă, mai ales că francezul nu a apucat să semneze un contract cu băcăuanii. În funcţie de pretenţiile financiare ale lui Vajou, conducerea clubului va decide dacă-l va păstra sau nu în lot.