Situaţie de-a dreptul dramatică la CSMS cu doar două săptămâni înainte de începerea campionatului, când nici măcar unul dintre componenţii băncii tehnice nu are angajament parafat, iar certitudinile din lotul de jucători sunt prea puţine pentru acest nivel. Colac peste pupăză, mijlocaşul stânga Zuluf, împrumutat de Dinamo până la sfârşitul stagiunii, după ce a retrogradat cu CS Mioveni, a părăsit formaţia ieşeană, neconvenindu-i condiţiile oferite. În plus, atacantul Răducă (Minerul Motru) şi stoperul Chindriş (UTA) nu fac faţă în Liga 1, renunţându-se deja la ei. Se poartă, în schimb, tratative în speranţa păstrării atacantului costarican Diego şi a fundaşului dreapta brazilian Marcos, dar şansele de a fi legitimaţi depind de pretenţiile impresarilor care îi reprezintă, Ionuţ Popa declarându-se satisfăcut de nivelul lor.
O serie de jucători au ratat mai multe zile de pregătire, din cauza accidentărilor, în această categorie intrând Nalaţi, Ciucur, Milea, Straton şi Mitrea, stare de fapt care îl pune foarte serios pe gânduri pe antrenorul principal înaintea debutului în Liga 1. "Am constatat că nu putem aspira la fotbalişti de valoare, care cer salarii de la 5.000 de euro în sus. Şi nu înţeleg de ce: poate nu sunt bani, ori poate se fac economii, dar noi am jucat în Austria în compania unor adversari mult mai bine plătiţi", a spus şeful băncii tehnice, care a programat primul antrenament al săptămânii mâine seară.
Popa a precizat răspicat că mai are nevoie de câte un jucător bun în fiecare compartiment: un stoper, un mijlocaş central, un atacant şi chiar şi un portar. "Nu cred că în momentul de faţă avem lot de nivelul Ligii 1. Ba poate că avem, dar şi Mioveniul a avut şi iată că a făcut doar douăsprezece puncte...", a punctat antrenorul CSMS Iaşi, nemulţumit că la revenirea acasă formaţia din Copou va mai susţine un singur test până la începerea stagiunii, joi, pe teren propriu, cu FC Botoşani. Asta în condiţiile în care unele dintre amicalele susţinute peste hotare nu au fost prea relevante, ieşenii întâlnind echipe din eşaloanele inferioare ori pe vicecampioana Austriei, Rapid Viena, care a folosit doar trei titulari. În schimb, Popa s-a declarat mulţumit doar de prestaţia cu gruparea de prima ligă a Ucrainei, Tavria Simferopol (scor 0-0), care evoluează aproape an de an în cupele europene.