Reprezentativele Mexicului şi Coreei de Sud au terminat la egalitate, 0-0, într-o partidă contând pentru Grupa B a turneului de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, disputată joi pe stadionul St James Park din Newcastle.
Aşa cum s-a întâmplat şi la olimpiadele din 1948 (Londra), 1996 (Atlanta) şi 2004 (Atena), naţionala mexicană nu a reuşit să se impună în faţa echipei sud-coreene, care a fost mai bună şi a beneficiat de mai multe ocazii de a marca.
Au evoluat următoarele formaţii:
Mexic: Jesús Corona - Néstor Vidrio, Hiram Mier, Diego Reyes, Darwin Chávez - Javier Aquino, Carlos Salcido, Héctor Herrera (Jorge Enríquez, m.71), Miguel A. Ponce - Marco Fabián (Raúl Jiménez, m.85), Oribe Peralta (Giovani dos Santos, m.66).
Coreea de Sud: Sungryong Jung - Sungyueng Ki, Seokho Hwang, Younggwon Kim, Sukyoung Yun - Changsoo Kim, Taehee Nam (Dongwon Ji, m.87), Jongwoo Park - Bokyung Kim; Jacheol Koo, Chuyoung Park (Sungdong Baek, m.76).
Arbitru: Sim Jedidi (Tunisia).