Trăgătorul român Alin George Moldoveanu a cucerit luni medalia de aur în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m, la Jocurile Olimpice de la Londra, cu 702,1 puncte.
"Nu am ştiut până la ultima tragere rezultatul. Am văzut că am luat aurul abia după ultimul foc, când m-am uitat pe tabelă. M-am izolat de exterior şi mi-am văzut de treabă. Cred că am slăbit 2-3 kg. A avut o greşeală mică, speram să fiu în primii 3. A fost prima oară în viaţa mea când s-au vândut toate biletele la un concurs de tir. N-am omorât nici măcar o vrabie, noi suntem paşnici, tragem doar în cartoane. Am permis de port-armă, dar şi de conducere", a spus Alin Moldoveanu.
Moldoveanu a adus astfel prima medalie de aur a României la JO de la Londra, după argintul câştigat de Alina Dumitru la judo (cat.48 kg). Moldoveanu, care a terminat pe locul 4 în 2008 la Beijing, încheiase calificările pe locul secund, cu record olimpic egalat (599).
Sportivul român a fost urmat în clasamentul final de italianul Nicolo Campriani, cu 701,5 p, medaliat cu argint, şi de indianul Gagan Narang, 701,1 p, medaliat cu bronz. Finala a fost una spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie, în care Moldoveanu a condus după primele cinci focuri, a coborât apoi de pe primul loc şi a revenit în frunte înaintea ultimul foc, în faţa campionului mondial en titre.
Sportivul dinamovist aduce al şaselea titlu olimpic la tir pentru România, după cele obţinute de Iosif Sârbu în 1952 la Helsinki (armă liberă calibru redus), Ştefan Petrescu la Melbourne în 1956 (pistol viteză), Ion Dumitrescu la Roma, în 1960 (trap), Corneliu Ion la JO de la Moscova, în 1980 (pistol viteză), şi Sorin Babii la JO de la Seul 1988 (50 m pistol).
Alin Moldoveanu - portret
Alin Moldoveanu, primul campion olimpic al României la Jocurile de la Londra, s-a născut pe 3 mai 1983 la Focşani. Moldoveanu, absolvent al facultăţii de psihologie la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, este legitimat la CS Dinamo, unde îl are ca antrenor pe Marin Olimpiu, în timp ce la lotul naţional îl are ca antrenor pe Sorin Babii. George Alin Moldoveanu a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Beijing, în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m, cele mai importante performanţe din cariera sa, în afara medaliei luate luni la Londra, fiind medalia de argint la Campionatele Mondiale de la Zagreb, în 2006, şi un bronz la Europenele de la Gyor din 2004. De asemenea, a ocupat primul loc la Cupa Mondială de la Munchen, din 2008, şi a terminat pe doi la Cupele Mondiale de la Rio de Janeiro (2008), Bangkok (2007), Munchen (2005) şi Milano (2005). Moldoveanu s-a clasat pe locul 5 la Europenele din 2000 de la Munchen şi 2005 la Tallinn. Este şi deţinător al recordului olimpic de la JO de la Londra, alături de italianul Nicolo Campriani, şi de chinezul Zhu Qinan (JO 2008).