Constantin Zotta, preşedintele executiv de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti, a menţionat că principalul obiectiv pentru formaţia giuleşteană este obţinerea titlului de campioană a României.
"Câştigarea campionatului este principalul obiectiv al echipei Rapid în acest sezon", a declarat Constantin Zotta.
Despre meciul cu Olimpia Satu-Mare din şaisprezecimile de finală ale Cupei României, preşedintele Rapidului a spus: "Este normal să avem prima şansă. Sper ca anul acesta să ajungem mult mai bine în Cupa României, adică să ajungem în finală şi să o câştigăm. E un început. Pot să spun că jucăm cu o echipă ambiţioasă, dar cred că ne vom califica mai departe. Cred că vom juca la Bucureşti. Din păcate, cei din Satu-Mare nu au nocturnă".
Despre posibilitatea de a juca la Satu-Mare, el a mai spus: "Nu este un dezavantaj dacă jucăm la Satu Mare, acolo este aeroport, se ajunge într-o oră, nu este o problemă".
În legătură cu victoria în faţa Gloriei Bistriţa din cadrul etapei a 8-a a Ligii 1 la fotbal, Zotta a spus: "Suntem foarte bucuroşi că am câştigat cu Gloria Bistriţa, dar este evident că nu am făcut cel mai bun joc. Chiar şi eu sunt puţin îngrijorat pentru că nu am observat acea unitate de grup, care îi face pe suporteri fericiţi, acea atitudine care a întors rezultatul cu echipa CFR Cluj, ce la 0-2, la 3-2. Sper ca luni să vedem această atitudine în meciul contra formaţiei Steaua Bucureşti. Este un meci important pentru ambele echipe, un meci în care fiecare jucător va da totul. Rezultatul o să fie foarte important pentru Rapid Bucureşti. Cu victorie luni, Rapidul o să fie la finalul turului, cel puţin pe locul trei în clasamentul campionatului".
Rapid Bucureşti va întâlni Olimpia Satu-Mare, în şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, ediţia 2012-2013, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc luni la Casa Fotbalului.