Fostul selecţioner naţional Sunday Chidzambwa şi fostul preşedinte al Federaţiei de fotbal din Zimbabwe (Zifa), Henrietta Rushwaya, au fost suspendaţi pe viaţă din cauza implicării într-o afacere cu meciuri trucate în Asia, în 2009, a anunţat Zifa.
"Avem toleranţă zero faţă de meciurile trucate şi pariurile ilegale", a declarat preşedintele Zifa, Cuthbert Dube, într-un comunicat. Acest episod negru trebuie pus de acum în capitolul negru al istoriei noastre şi este în responsabilitatea întregii familii a fotbalului de a proteja acest frumos sport de adversarii lui".
Sunt, de asemenea, sancţionaţi cu o suspendare pe viaţă jucătorii Method Mwanjali, Thomas Sweswe, Edmore Sibanda, Danisa Phiri şi Guthrie Zhokinyu, un fost oficial al Zifa, Jonathan Musavengana, agentul de jucători Kudzai Shaba şi fostul preparator fizic al echipei naţionale Thompson Matenda.
Sancţiunea supremă din punct de vedere sportiv a fost aplicată şi fostului antrenorul al unuia dintre cele mai puternice cluburi din ţară, Monomotapa, Rodwell Dhlakama, unui fost oficial al acestui club, Hope Chizuzu, precum şi, în premieră mondială, probabil, unui ziarist, Robson Sharuko, de la ziarul "The Herald", din Harare.
Pe scurt, ancheta a fost declanşată după ce s-a constatat că unele meciuri amicale din Tailanda şi Malayezia ale aşa-ziselor echipe naţionale ale Zimbabwe erau aranjate, pentru pariuri trucate.