Prima reuşită a mijlocaşului Alexandru Curtean, care a realizat primul hat-trick al acestui sezon, în partida de sâmbătă cu FC Timişoara, scor 5-1, a însemnat golul 100 în Liga I pentru echipa Gaz metan Mediaş.
Atacantul echipei Poli Iaşi, Mircea Oprea, a evoluat pentru a 150-a oară în prima divizie, în partida pierdută, pe teren propriu, scor 0-2, cu formaţia Steaua Bucureşti, în etapa a III-a.
Fundaşul dreapta al echipei CFR Cluj, Tony, a jucat meciul 50 în Liga I, în partida pe care campioana României a pierdut-o, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Rapid Bucureşti.
Mediafax