Meciul dintre echipa israeliană Hapoel Kiryat Shmona şi formaţia spaniolă Athletic Bilbao, din grupele Europa League, amânat din motive de securitate, se va disputa miercurea viitoare, a anunţat UEFA, pe site-ul oficial.
Partida se va disputa la Haifa, cu începere de la ora 22:05.
UEFA a informat, miercuri, clubul spaniol Athletic Bilbao că a amânat meciul pe care echipa bască trebuia să-l dispute, joi, în deplasare, cu formaţia Hapoel Kiryat Shmona, în etapa a 5-a a grupelor
Europa League, în urma atentatului de la Tel Aviv.
Delegaţia spaniolă a aflat vestea atentatului pe aeroportul din Bilbao în timp ce se îmbarca în avionul spre Tel Aviv.
Cel puţin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie produsă, miercuri, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunţat serviciile israeliene de ambulanţă, Guvernul apreciind că este vorba despre un atac "terorist". Explozia s-a produs în apropierea Ministerului israelian al Apărării, cu sediul la Tel Aviv.
Tot miercuri, la câteva ore după atentat, Israelul şi mişcarea islamistă Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea ostilităţilor.