Cyril Jeunechamp, fundaşul echipei Montpellier, a fost suspendat pe termen nelimitat după ce a lovit un reporter la finalul unui meci din
Ligue 1, disputat la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat
Liga franceză de fotbal.
La finalul meciului cu Valenciennes (1-1), desfăşurat sâmbătă, mai mulţi jucători de la Montpellier au avut o discuţie în contradictoriu cu un reporter al ziarului L'Equipe, în legătură cu un articol publicat în cursul săptămânii trecute, iar Jeunechamp l-a lovit pe jurnalist.
Liga franceză a precizat că a deschis o anchetă în acest caz, suspendându-l totodată pe jucătorul lui Montpellier începând din 23 noiembrie, ca urmare a
"gravităţii gestului său".
Clubul Montpellier a ţinut să-şi prezinte scuze pentru incident şi a condamnat comportamentul lui Jeunechamp, fără să anunţe însă nicio măsură disciplinară.
După un sezon extraordinar, în care au reuşit să câştige titlul de campioni ai Franţei, jucătorii de la Montpellier traversează acum o perioadă dificilă, aflându-se în acest moment pe locul 14 în clasamentul din Ligue 1. Nici în
Liga Campionilor lucrurile nu stau mai bine, Montpellier fiind eliminată, după ce a acumulat un singur punct în 5 etape.