Lider autoritar în Ucraina şi calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, la care joacă şi Răzvan Raţ, îşi datorează ascensiunea în fotbalul european coloniei sale de brazilieni.
"Sunt cu toţii foarte talentaţi, nu se dau la o parte când e să muncească din greu şi se potrivesc foarte bine stilului nostru de joc", se felicită Rinat Ahmetov, patronul clubului.
Unii dintre brazilienii care sunt şi azi la Şahtior îşi amintesc şocul care a fost pentru ei venirea în acest oraş industrial înfiinţat la mijlocul secolului XIX de un industriaş galez pentru extragerea cărbunelui.
"Sincer să fiu, când am debarcat aici la 20 de ani, într-o lume complet necunoscută, după ce am traversat oceanul, mi-era greu să cred că voi rămâne mai mult de trei ani. Azi am 27 de ani şi contract până în 2016 şi nu m-ar mira deloc să-mi închei aici cariera", a explicat Fernandinho.
Dacă Doneţk nu are niciun fel de atracţie turistică, clima e aspră, iar calitatea vieţii, inferioară celei pe care un sportiv o poate cunoaşte în Franţa, Italia sau Germania, clubul are în schimb un argument pentru a atrage talentele din Ţara Cafelei: salariile mari.
Fernandinho nu ascunde că brazilienii vin din motive financiare. "Desigur, banii sunt lucrul cel mai important", recunoaşte el.
Şahtior le oferă însă jucătorilor condiţii optime de antrenament, cu instalaţii de excepţie, ca superbul stadion Donbass Arena.
Inseparabil de prezenţa coloniei braziliene de la Şahtior este Mircea Lucescu, antrenor al echipei din 2004 şi vechi admirator al jucătorilor din Ţara Cafelei.
Dacă Brandao, acum la Saint-Etienne, a fost primul brazilian ajuns la Şahtior, în 2002, primul brazilian care a schimbat faţa echipei a fost Francelino Matuzalem, astăzi la Lazio.
"Transferul lui Matuzalem în 2004 a fost o cotitură pentru Şahtior. Am construit o nouă echipă în jurul lui şi a devenit imediat adevăratul lider", a spus Lucescu, care a învăţat portugheza ca să comunice cu brazilienii.
"Sunt foarte bucuros că pot să aduce tineri de talent în echipa mea şi în numai doi-trei ani să-i fac să progreseze la nivelul Ligii Campionilor", a continuat tehnicianul.
Acum rămâne o mare provocare, câştigarea celei mai mari competiţii europene intercluburi.