Fotbalistul paraguayan Diego Mendieta a murit din cauza unei infecţii virale într-un spital din Indonezia, ţară în care a evoluat pentru formaţia Persis Solo, a anunţat presa locală.
Atacantul, în vârstă de 32 ani, dorea să se întoarcă acasă, însă nu a putut face acest lucru din lipsă de bani, fostul său club datorându-i salariul pe patru luni, suma totală fiind de 120 milioane de rupii (12.500 dolari). El a încetat din viaţă în cursul zilei de luni, într-o clinică din Solo (sau Suarakarta, oraş din Java Centrală), precizează publicaţia Jakarta Globe.
"S-a plâns tot timpul de singurătate. Dorea să revină acasă deoarece toate rudele sale sunt în Paraguay", a declarat Guntur Hernawan, şeful departamentului de medicină internă din cadrul spitalului Moewardi din Solo.
Fostul antrenor al clubului Persis Solo, Totok Supriyanto, a precizat că restanţele salariale ale lui Mendieta ar trebui plătite familiei acestuia.
Primarul din Solo, Hadi Rudzatmo, a declarat că va plăti din propriul buzunar cheltuielile cu spitalizarea jucătorului, însă a făcut apel la Federaţia paraguayan de fotbal să se implice în repatrierea corpului neînsufleţit al lui Mendieta.