Clubul chinez de fotbal Shandong Luneng a confirmat numirea antrenorului sârb Radomir Antic, fost tehnician al echipelor spaniole FC Barcelona, Real Madrid şi Atletico Madrid.
Antic, 64 de ani, care a fost şi selecţioner al Serbiei, va ajunge în oraşul Jinan, sediul clubului, în data de 8 ianuarie, după Crăciunul ortodox pe stil vechi. Echipa chineză a avut un campionat mult sub aşteptări, în care a terminat pe locul 12, după opt sezoane în care s-a clasat mereu în primele cinci poziţii.
Antic a declarat că venirea sa în China este o provocare de care nu se sperie, iar prima lui sarcină la Luneng va fi "restabilirea orgoliului şi încrederii jucătorilor".
Deşi nu există confirmare oficială, presa sportivă din China asigură că Antic a semnat pentru 2 milioane de euro, pe o perioadă de 2 ani.
După ce campionatul Chinei a devenit profesionist, Luneng, proprietate a companiei de electricitate din provincia Shandong, a câştigat patru titluri şi tot atâtea cupe naţionale, fiind una din cele mai de succes echipe din ţară.
Pregătită în sezonul trecut de olandezul Henk Ten Cate, echipa a avut pe banca tehnică numeroşi antrenori din Europa de Est, sârbi (Santrac, Kokovic, Tumbakovic), croaţi (Ivankovic, Magic) sau ruşi (Nepomniaşci, Ignatiev).