Confederaţia africană de fotbal (CAF) a amendat Federaţia etiopiană de fotbal cu 10.000 de dolari, după ce suporterii acesteia au aruncat cu vuvuzele şi alte obiecte în teren, la
meciul încheiat cu scorul de 1-1 în faţa campioanei, Zambia, la
Cupa Africii pe Naţiuni 2013.
CAF a precizat că jumătate din suma de 10.000 de dolari va fi suspendată de la plată, cu condiţia că suporterii Etiopiei nu vor repeta asemenea comportament până la sfârşitul turneului. Selecţionata Etiopiei este însoţită de un număr neaşteptat de important de suporteri la această competiţie, explicaţia putând consta în faptul că participă la turneul final pentru prima oară după 31 de ani.
Suporterii abisinieni au luat foc în momentul în care arbitrul gabonez Eric Otogo-Castane l-a eliminat pe portarul etiopian Jemal Tassew, puţin după o jumătate de oră din partidă, aruncând cu vuvuzele şi recipiente de apă din plastic, ţintind mai ales banca tehnică a adversarilor. Meciul a fost întrerupt circa 8 minute, dar a fost reluat, fără niciun incident până la final.